Dimineata de 23 iunie 1941. Aerodromul Mamaia este aproape gol – escadrila plecase in misiune. Pe pista mai e un singur avion: un Hawker Hurricane cu rezervorul defect. Si un singur pilot: locotenentul Horia Agarici, 30 de ani, poet, poliglot, inadaptat la viata militara – si cel mai bun vanator din Escadrila 53. Alarma se da. Bombardierele sovietice vin dinspre mare. Agarici decoleaza fara ordin, fara coechipier, cu combustibil pentru un singur tur. Se intoarce cu trei victorii aeriene. Este prima batalie aeriana castigata de Romania in Al Doilea Razboi Mondial.
Constanta, vara lui 1941: Un port sub asediu
Pentru a intelege ce a facut Horia Agarici pe 23 iunie 1941, trebuie sa intelegem mai intai ce era Constanta la acea data si de ce devenise o tinta prioritara pentru Flota Aeriana a Marii Negre sovietice.
Constanta era, in 1941, cel mai important port romanesc la Marea Neagra si un nod logistic vital pentru Germania nazista: prin terminalul sau petrolier treceau cantitati imense de petrol romanesc, combustibilul fara de care motoarele Operatiunii Barbarossa – lansata cu o zi inainte, pe 22 iunie 1941 – nu puteau functiona. Rezervoarele de produse petroliere, Gara Maritima, infrastructura portului, liniile de cale ferata spre Bucuresti: toate erau tinte cu valoare strategica maxima pentru comandamentul sovietic din Crimeea.
Raportul de forte era descurajant pentru aparatorii romani. Flota sovietica din Marea Neagra dispunea de aproximativ 200.000 tdw, peste 700 de guri de foc, 44 de submarine si doua brigazi de aviatie cu 626 de aparate, dislocate pe aerodromuri din Crimeea, la distanta de atac de Constanta. Romania opunea o flota modest dotata – cateva distrugatoare, vedete torpiloare, submarine – si o escadrila de vanatoare, Escadrila 53, pe aerodromul din Mamaia Sat, la cativa kilometri nord de oras.
Bombardamentele sovietice asupra Constantei au inceput chiar din 22 iunie 1941 – prima zi de razboi – vizand terminalul petrolier si rezervoarele de carburanti. Au continuat pana pe 26 octombrie, cu raiduri care au distrus numeroase cladiri civile si au produs pierderi omenesti importante. Ziua de 23 iunie a ramas insa in istoria orasului pentru un motiv aparte: in acea zi, un singur om in aer a schimbat cursul atacului.
CONTEXTUL STRATEGIC: Constanta 1941 – principalul terminal petrolier romanesc, vital pentru aprovizionarea Germaniei naziste. Flota Aeriana sovietica a Marii Negre: 626 aparate, bazate in Crimeea. Escadrila 53 Vanatoare Mamaia: 11-12 Hawker Hurricane, singura aparare aeriana a litoralului. Atacul din 23 iunie 1941 viza: rezervoarele de petrol, Gara Maritima, Spitalul Militar, Posta, Halele Centrale – si, potrivit unor surse, Cazinoul, emblema orasului.
► Citeste si: Conventia de la Montreux si controlul stramtorilor – contextul geopolitic al Marii Negre in razboi
Portretul unui inadaptat de geniu: Cine era Horia Agarici
Origini si tinerete (1911-1930)
Horia Agarici s-a nascut la 6 aprilie 1911 in Lausanne, Elvetia, intr-o familie cu radacini adanc romanesti. Tatal sau, Constantin, provenea din neamul razesesc al Agaricilor din Popestii Vasluiului – un neam cu o istorie documentata pana in secolul XVII, care furnizase slujitori domnesti si mica boierime moldoveana. Nicolae Iorga insusi a scris o brosura despre neamul Agaricilor, tiparita de Academia Romana. Bunicul lui Horia, un I. Agarici din Roman, isi donase o parte din avere Academiei.
Mama sa, Valeria, provenea din familia Rusovici – venita din Serbia, stabilita in Basarabia, redenumita Russo in secolul XIX – o familie din care facea parte si scriitorul Alecu Russo. Valeria a murit pe 1 ianuarie 1914, cand Horia nu implinise inca trei ani. Moartea mamei a produs o ruptura intre fiu si tata, accentuata ulterior de recasatoria lui Constantin. Horia a crescut la Iasi, Brasov, Bucuresti – purtat mai degraba decat crescut in sensul deplin al cuvantului.
In 1929, la 18 ani, s-a inscris la Scoala Politehnica din Timisoara. A abandonat dupa un an – din motive financiare si dintr-o depresie asociata, potrivit biografilor. In 1930 s-a inscris la Scoala Militara de Ofiteri de Aviatie din Bucuresti, urmand ca in 1931, din motive de sanatate, sa inceapa efectiv instructia militara. A absolvit la 8 iunie 1933, cu gradul de sublocotenent, si a fost repartizat la Escadrila de Baloane din Pantelimon.
Caracterul: Inadaptatul care studia mai mult decat toti
Colegii si superiorii ii faceau portrete contradictorii. Traian Statescu, camarad de-al sau, il descria in memorii:
‘era un tip manierat, a carui crestere nu cred sa o fi putut pretinde altul dintre noi, fapt pentru care era luat in ras; avusese guvernanta si cunostea la perfectie limba franceza. Horia Agarici isi vedea de treburile lui, izolat, si nu reactiona la bataie de joc si la farsele colegilor. Era acoperit de tot felul de insulte, una mai proasta decat alta. Era impasibil. Nu reactiona si asta ii enerva teribil pe provocatori.’
Agarici studia cinci limbi straine (romana, franceza, germana, engleza, italiana) si traducea carti tehnice de aeronautica si mecanica. In anii 1934-1935, la Flotila de Lupta de la Pipera, devenise referinta grupului pentru noutati de aerodinamica. A scris tratate de specialitate – Aviatia de vanatoare, Lupta in cer – dar si poezie: volumul Acorduri si nuante si nuvela Soimanu Furtuna. Un om care nu se potrivea nicaieri complet, dar care era excelent in tot ceea ce considera cu adevarat important.
Superiorii il evaluau negativ cu o regularitate aproape comical de consecventa: ‘Mediocru, indisciplinat, fara putere de munca’ – scria un sef, ignorand cu seninatatate faptul ca acelasi om primise deja decoratii pentru curaj exceptional. A primit zile de arest pentru prezenta intarziata, pentru corespondenta ‘neregulamentara’ cu superiorii, pentru interventii ‘pe cai neregulamentare’. Era, pe scurt, exact tipul de militar pe care regulamentul il pedepseste si istoria il venereaza.
„Nu reactiona la insulte si asta ii enerva teribil pe provocatori. In schimb, cand a venit momentul care a contat cu adevarat, a decolat singur spre sapte bombardiere.” — Traian Statescu, camarad de-ai lui Agarici, in memorii
Hawker Hurricane nr. 3: Avionul pe care Romania l-a obtinut pe cai neoficiale
In primavara anului 1940, pe fondul incertitudinilor politico-militare europene, Romania a reusit sa obtina 12 avioane de vanatoare Hawker Hurricane Mk I de la Marea Britanie – nu pe cai diplomatice oficiale, ci prin intermediul unui atase roman la Londra care a actionat, cum s-ar spune astazi, ‘off the books’. Aparatele au fost aduse cu vaporul la Constanta si transportate cu trenul la aerodromul de la Pipera.
Hurricane-urile au fost repartizate Escadrilei 53 Vanatoare de la Mamaia – unitatea destinata apararii litoralului – tocmai pentru ca motoarele lor Rolls-Royce Merlin erau considerate mai fiabile in conditiile de umiditate si coroziune de la mare decat motoarele avioanelor germane Heinkel He 112 si Messerschmitt Bf 109 emise altor unitati. Locotenentul Agarici a studiat imediat manualele tehnice ale noilor aparate si a participat la operatiunile de asamblare – era exact tipul de om care nu astepta sa fie invatat, ci invata singur.
Hurricane-ul nr. 3 al lui Agarici era in dimineata zilei de 23 iunie 1941 partial reparat dupa o pana survenit in zbor – un rezervor de combustibil perforat. Un singur rezervor era plin. Restul – gol sau inoperabil. Era un aparat care, in mod normal, nu ar fi trebuit sa decoleze in misiune de lupta. Dar conditiile din acea dimineata nu erau normale.
► Citeste si: Invincibila Armada – cum echipamentul si conditiile meteo au decis soarta unei batalii
23 iunie 1941, ora 12:00: Batalia care a facut dintr-un locotenent o legenda
In dimineata de 22 iunie, Escadrila 53 primise ordin sa escorteze o formatiune de bombardiere spre Buzau – pe frontul care tocmai se deschisese la Prut. Agarici nu putuse decola – avionul sau era in reparatii. Pe aerodromul din Mamaia ramasesera doar tehnicieni si personalul auxiliar, plus locotenentul cu aparatul sau defect.
La pranz pe 23 iunie, radarul si posturile de observatie de la litoral au semnalat apropierea unei formatiuni de bombardiere sovietice dinspre mare. Sursele variaza in privinta numarului exact – intre cinci si sapte aparate, identificate ca Tupolev SB-2 (bimotoare de bombardament mediu ale Aviatiei Flotei Marii Negre, bazate in Crimeea). Formatia se indrepta spre Constanta, cu obiective clare: terminalul petrolier, portul, Gara Maritima.
Agarici a decolat fara sa astepte ordin. Fara coechipier. Cu un singur rezervor plin. Potrivit relatarilor supravietuitorilor si reconstituirilor ulterioare, a luat altitudine, a pozitionat Hurricane-ul in avantaj tactic si a atacat mai intai avionul din centrul formatiei – cel mai bine aparat, dar si cel mai vulnerabil la un atac frontal rapid. L-a doborat in mare. A atacat imediat doua din aparatele din avangarda formatiei: unul a cazut in zona unde azi se afla Valu lui Traian, altul mai la sud. Cele ramase au rupt formatia si s-au retras.
A aterizat cu ultimele picaturi de combustibil. Trei victorii aeriene confirmate, cu o implicare minima a artileriei antiaeriene. Insusi maresalul Antonescu l-a felicitat personal. Era prima victorie aeronaviala romaneasca din Al Doilea Razboi Mondial – si prima data cand un singur pilot roman dobora trei aparate intr-o singura angajare.
„L-am intalnit intr-o seara pe litoral. Nu-l cunosteam personal. Contrar asteptarilor – caci mi te inchipuiam un rasboinic dur si cu privirea crunta – este un om modest si sfios.” — Constantin Virgil Gheorghiu, corespondent de razboi, 1941
► Citeste si: Batalia de la Capul Matapan (1941) – alta confruntare decisiva aeronavala din acelasi razboi
Contextul naval al Constantei: Batalia din 26 iunie si Marina Regala
Victoria lui Agarici din 23 iunie nu a oprit valul de atacuri sovietice asupra Constantei. Trei zile mai tarziu, pe 26 iunie 1941, a urmat evenimentul naval cel mai dramatic al intregului front din Marea Neagra: Raidul asupra Constantei, singurul angajament major intre nave de lupta din Marea Neagra in tot Al Doilea Razboi Mondial.
Un grup de nave sovietice – liderele Moskva si Harkov, sprijinite de crucisatorul Voroshilov si distrugatorul Soobrazitelny – a incercat sa bombardeze portul Constanta din larg. Planul prevedea un atac coordonat cu avioane, dar sincronizarea a esuat. Navele sovietice au deschis focul – aproximativ 350 de lovituri in circa 10 minute – provocand incendii in rezervoarele de petrol si avariind infrastructura portului. Artileria de coasta romana si distrugatoarele Marasti si Regina Maria au ripostat. Liderul Moskva a lovit o mina si s-a scufundat; Harkov a fost avariat si a reusit sa se retraga.
Batalia navala din 26 iunie a confirmat ceea ce Agarici demonstrase aerian cu trei zile inainte: Constanta era aparata, nu abandonata. Marina Regala Romana, in ciuda disparitatii covarsitoare de forte fata de Flota Rosie, a tinut linia. In lunile care au urmat, Escadrila 53 – acum cu Agarici la conducere – a mai doborat 54 de avioane sovietice, pierzand un singur pilot al sau.
BATALIA NAVALA 26 IUNIE 1941: Nave sovietice: liderele Moskva (scufundat pe mina) si Harkov (avariat), crucisatorul Voroshilov, distrugatorul Soobrazitelny. Nave romane: distrugatoarele Marasti si Regina Maria + baterii de coasta. Rezultat: prima victorie navala a aliantei romano-germane in Marea Neagra. Singurul angajament major intre nave de lupta din Marea Neagra in tot WWII.
► Citeste si: Admiral Graf Spee – drama altui razboinic singuratic care a tinut piept fortelor superioare
► Citeste si: Batalia Jutlandei 1916 – cel mai mare angajament naval din istoria moderna
Gloria, cantecul si pedeapsa: Parcursul unui erou inconvenient
Decoratii si propaganda (1941)
Regele Mihai a semnat decretul de decorare imediat dupa batalia din 23 iunie: ‘Se confera de Noi Ordinul Virtutea Aeronautica de razboiu cu spade, clasa Crucea de Aur cu prima bareta, locotenentului aviator AGARICI HORIA, din Flotila 1 Vanatoare. Pentru faptul ca in ziua de 23 Iunie 1941, ora 0:15 in cursul atacului aerian inamic asupra orasului Constanta, la bordul unui avion Hurricane, a atacat singur formatia inamica, doborand doua avioane omologate, iar al treilea probabil.’ La acestea s-au adaugat Ordinul Coroana Romaniei cu spade, Medalia Virtutea Militara clasa a V-a si Crucea de Fier germana.
Regimul Antonescu a transformat imediat fapta lui Agarici in instrument de propaganda. Poetul Pastorel Teodoreanu a scris versurile, compozitorul Gherase Dendrino a scris muzica, iar cantecul ‘A plecat la vanatoare Agarici / A plecat sa vaneze bolsevici‘ a devenit unul dintre cele mai fredonante cantece ale frontierei de est. Soldatii il cantau cand avioanele cu cocarda tricolora survolau linia frontului. Agarici – introvertitul, poetul, omul fara uniforma impecabila – devenise un brand national.
Invidia superioara si transferul la Brasov (august 1941)
Pe 3 august 1941 – la nici doua luni de la batalia care il facuse celebru – Horia Agarici a fost mutat din Escadrila 53 la I.A.R. Brasov, ca pilot essayeur (pilot de incercari). Oficial: nicio explicatie publica. Neoficial: invidia unor superiori care nu tolerau un subordonat mai faimos decat ei. Caracterizarile scrise de sefi in dosarul sau de cadre continua sa il descrie in 1941 drept ‘mediocru’ si ‘indisciplinat’ – desi intre timp fusese decorat de rege si felicitat de maresalul Antonescu.
A revenit in lupta mai tarziu, adaugand inca trei victorii aeriene la palmaresul sau. In 1942 a doborat un Yak-3 sovietic, a luptat impotriva bombardierelor americane B-17 in apararea Romaniei si in 1944, pe 4 aprilie – zi in care aviatia americana a bombardat Bucurestiul pentru prima data – a incendiat un B-24 Liberator care s-a prabusit langa Giurgiu. In aceeasi zi tragica, la Constanta, casa in care locuia iubita sa a luat foc, arzand si fiul lor de un an. Agarici a aflat la intoarcerea din misiune.
Comunismul, Aiudul si singuratatea (1945-1982)
Dupa razboi, regimul comunist instalat la Bucuresti – aservit Moscovei – a vazut in Horia Agarici si in colegii sai de vanatoare nu eroi nationali, ci criminali de razboi care provocasera pierderi Uniunii Sovietice. In 1955, Agarici a fost degradat, arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica pentru ‘crime de razboi’. A facut detentie la Aiud – penitenciarul politic cu reputatia cea mai severa din Romania comunista. Fiul sau, Paul, a stat 14 ani intr-o casa de copii.
A fost eliberat prin gratierea generala din 1964 si reabilitat partial in 1965 – cand i-a fost redat gradul de capitan. Nu a zburat niciodata in viata civila. A trait in Constanta, intr-un apartament modest de la parterul unui bloc comunist din cartierul Tomis Nord. In 1978, cineva l-a vazut in poarta Academiei Navale din Constanta – batran, linistit, fara parade.
Un episod relatat de fiul sau, Paul, sintetizeaza cu exactitate contrastul dintre valoarea omului si tratamentul primit de la epoci: ‘Cand a iesit din inchisoare, un tigan care il cunostea l-a recunoscut pe strada si a alergat sa il denunte la rusi. Locotenentul sovietic la care l-a dus s-a intors spre tigan, l-a luat de guler si i-a spus: un popor care nu stie sa-si respecte eroii nu va sti niciodata sa se respecte pe sine.’
„Cerul l-am iubit ca un fanatic.” — Horia Agarici, in scrierile sale
Un general sovietic de aviatie l-a cautat pe Agarici personal in 1949 – a invatat romaneste special pentru intalnire – si i-a multumit ca nu l-a atacat intr-o lupta anterioara cand ramasese fara munitie si era la cheremul lui. ‘Am invatat romaneste special pentru a putea veni sa-ti multumesc pentru ca nu m-ai atacat atunci cand ramasesem fara munitie si nu puteam sa-ti raspund.’ Adversarii il respectau. Regimul propriu il inchidea.
Horia Agarici a murit pe 13 iulie 1982, la 71 de ani, intr-un bloc cenusiu din Tomis Nord, Constanta. A fost inmormantat cu onoruri militare in Cimitirul Central din Constanta. In urma sa: o strada care ii poarta numele in Constanta si una in Navodari, o mica placa memoriala pe blocul unde a locuit si – impartasita intre putini – constiinta faptului ca fusese, pentru cateva minute de vara fierbinte in 1941, singurul om care statea intre bombardierele sovietice si un oras intreg.
► Citeste si: Matila Ghyka – alt ofiter roman care a stralucit in afara granitelor si a ramas uitat acasa
Mostenirea: Ce a ramas dupa Agarici
Dincolo de strada si placa memoriala, mostenirea lui Horia Agarici are un ecou concret in istoria aviatiei militare romanesti. Escadrila 53 Vanatoare – unitatea sa – a redevenit activa in 2016, pe Baza 86 Aeriana de la Borcea-Fetesti, echipata cu F-16. Numarul si emblema sunt un omagiu explicit adus pilotilor care, in vara lui 1941, au doborat 54 de avioane sovietice pierzand un singur om. Dintre toti, Horia Agarici ramane cel care a deschis contul – si l-a deschis singur, cu rezervorul perforat, fara ordin.
Pentru Constanta, victoria din 23 iunie 1941 are si o dimensiune concreta dificil de evaluat: daca bombardierele sovietice ar fi ajuns neinterceptate la rezervoarele de petrol din port, daunele ar fi putut afecta semnificativ capacitatea de transport a petrolului romanesc – combustibilul care sustinea ofensiva germana pe frontul de est. Cat de mult ar fi schimbat asta cursul razboiului este imposibil de spus. Dar Constanta nu a aflat raspunsul.
Cartea Dunarea si Marea Neagra in spatiul euroasiatic, lansata la Muzeul National al Marinei Romane din Constanta, a publicat caracterizarile denigratoare scrise de superiorii lui Agarici in timpul razboiului. Contrastul cu decoratiile primite de la rege si cu felicitarile maresalului Antonescu vorbeste de la sine despre absurdul birocratiei militare in orice epoca si in orice tara.
► Citeste si: Constanta astazi: Master Planul Portului si continuitatea strategica a celui mai important port de la Marea Neagra
⁂