Matila Ghyka (Matila Costiescu), ofiter de marina, diplomat, estetician, scriitor, matematician, inginer si istoric roman.

S-a întâmplat în 14 iulie1965: A murit Matila Ghyka (Matila Costiescu), ofiţer de marină, diplomat, estetician, scriitor, matematician, inginer şi istoric român. (n. 13.09.1881).Matila Costiescu Ghyka (n. 13 septembrie 1881, Iaşi, d. 14 iulie 1965, Londra) a fost un ofiţer de marină, diplomat, estetician,scriitor, matematician, inginer şi istoric român. A intrat în diplomaţie în 1909, ajungând la rangul de ministru plenipotenţiar. A demisionat din serviciul diplomatic în momentul numirii generalului Ion Antonescu ca prim-ministru. După război a fost profesor de estetică la două universităţi din Statele Unite ale Americii. Este cunoscut în principal pentru lucrările sale privitoare la numărul de aur şi proporţiile ideale în artă şi în natură.Tatăl său, Matila Costiescu, era ofiţer.

 Luase parte la Războiul de Independenţă în calitate de sublocotenent în Regimentul al 3-lea de artilerie, şi, după luptele de la Plevna, fusese decorat de ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa IV-a. Bunicul său era colonelul de artilerie Anton Costiescu. În 1855-1856 Carol Davila îl însărcinase pe praporgicul (sublocotenentul) Anton Costiescu cu predarea Istoriei medicinii la nou înfiinţata Scoală de Chirurgie din Bucureşti. În noaptea de 11 februarie 1866, când avea gradul de căpitan, Anton Costescu fusese unul din cei trei ofiţeri care s-au dus la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, silindu-l să semneze actul de abdicare. Ulterior se distinsese inventând un echer grafometru sau cuadrant de campanie pentru reglarea tirului. Colonelul Costiescu era şi un francmason activ fiind iniţiatorul reconstituirii Marii Loji Naţionale a României. Mama sa era Maria Ghyka [n. 1860], fiica lui Constantin Ghyka (1828-1874), fiul cel mare al ultimului domnitor al Moldovei înainte de unirea principatelor, Grigore al V-lea Ghyka, şi al Ecaterinei (Catiţa) Balş (1835-1913). Părinţii săi au divorţat la puţin timp după naşterea lui Matila. El a fost crescut de bunica sa Ecaterina Balş, petrecând majoritatea timpului la Iaşi şi stând în timpul verii şi toamna la conacul familiei Balş de la Dumbrăveni. Învaţă franceza în familie şi germana cu guvernante bucovinene. Mai târziu, Matila a fost adoptat de un unchi al său, Grigore Ghyka (1867-1940), fratele vitreg al mamei sale, pe care l-au întîlnit prima dată pe timpul studiilor pariziene, luând numele de Costiescu Ghyka (detalii despre numeroasa familie Ghyka precum şi despre locurile unde a trăit prinţul român, se pot găsi în lucrările profesorului Mihai Sorin Rădulescu).
În septembrie 1891 Matila Ghyka pleacă la Paris cu mama sa, fiind înscris la şcoala “Sainte Anne” din Saint Ouen a ordinului catolic al salesienilor, scoală de nivel liceal. Deşi mama sa se instalase la Paris, fiind intern, Matila o vedea de obicei doar în zilele de Duminică. În 1895 se decide să urmeze o carieră de ofiţer de marină şi se înscrie la Colegiul Maritim din insula Jersey din Insulele Anglo-Normande. Colegiul era organizat de călugării iezuiţi, care fuseseră obligaţi să părăsească teritoriul Franţei în urma noii legi din 1880privitoare la laicizarea învăţământului francez. Deşi situată pe un teritoriu sub administraţia coroanei britanice, şcoala era specializată în pregătirea candidaţilor pentru o carieră în marina militară franceză. Astfel, pe lângă faptul că şcoala îşi urma programa de învăţământ pentru examenul de bacalaureat, ea punea accentul pe cursuri adâncite de matematică, disciplină esenţială pentru admiterea în Şcoala Navală. În 1897, Matila Ghyka este admis, la limita de vârstă, la Şcoala Navală din Brest, institutie de rang universitar.În 1899 Matila Ghyka termină Şcoala Navală şi se angajează în marina franceză cu gradul de aspirant, primul grad de ofiţer în marina militară, fiind repartizat pe fregata "Iphigénie", o fregată cu pânze, dotată şi cu un motor auxiliar. Comandantul navei era Henri-Louis Manceron, (1848-1917), avansat ulterior la rangul de contra-amiral, şef de stat major al marinei militare franceze Prima misiune a fost o călătorie în Martinica unde nava a staţionat timp de trei luni în portul Saint Pierre pentru paza insulei. În memoriile sale, Matila Ghyka descrie în mod pitoresc oraşul şi viaţa societăţii creole din oraşul Saint Pierre, care a fost complet distrus ca urmare a erupţiei vulcanului Pelée din 1902. La întoarcere, fregata “Iphigénie” participă la manevrele escadrei de nord a marinei franceze în largul insulei Oléron continuându-şi călătoria până la Boulogne-sur-Mer, înainte de a ancora în rada portului Brest.Ion Lahovari, ministrul de externe al României şi un prieten al familiei Ghyka, l-a convins să se întoarcă în ţară şi să se înroleze în marina militară română. La 1 octombrie 1900, Matila Ghyka se prezintă la Constanţa, fiind repartizat pe crucişătorul „Elisabeta”, singurul crucişător al marinei române. În memoriile sale, Ghyka se plânge de inactivitatea marinei, crucişătorul stând în cea mai mare parte a timpului ancorat la chei. În anul următor, Matila Ghyka este staţionat la Galaţi, unde ia comanda unei canoniere, a cărei misiune era de a supraveghea situaţia de pe ostrovul Bujor de pe Dunăre, în apropiere de Zimnicea, ostrov care în acea vreme era disputat de Bulgaria şi România. Conflictul a fost rezolvat în urma schimbării cursului Dunării, care a avut drept consecinţă alipirea ostrovului de malul românesc.Matila Ghyka a fost apoi detaşat la „Şcoala de Mine şi Torpile” a marinei militare române, care, în timpul verii, funcţiona la Mahmudia, ceea ce i-a dat prilejul să cunoască frumuseţile Deltei Dunării şi ale Lacului Razim.În 1905 Matila Ghyka se hotărăşte să-şi continue studiile şi obţine un concediu în acest scop. El pleacă din nou la Paris înscriindu-se la „École supérieure d'électricité” – Supélec (Şcoala superioară de electricitate). Şcoala, care face parte din grupul de instituţii de învăţământ superior cunoscut sub numele de „Grandes Écoles”, fusese înfiinţată în 1894 de Société Internationale des Électriciens (Societatea Internaţională a Electricienilor) – în prezent, Société des Électriciens et des Électroniciens – SEE (Societatea Electricienilor şi Electroniştilor) din Franţa şi este considerată una din cele mai prestigioase şi selective şcoli ale învăţământului tehnic din Franţa. Fiind absolvent al Şcolii Navale, o parte din examenele sale au fost echivalate şi Matila Ghyka a reuşit să treacă restul examenelor necesare în cursul unui an, obţinând diploma de inginer electrician în 1906.În timpul acestor studii, Matila Ghyka a început să se preocupe de problema influenţei vieţii asupra legilor fizice care descriau comportarea materiei neînsufleţite. El a avut prilejul să-şi discute părerile cu Gustave Le Bon, sociolog şi cercetător ştiinţific francez. Cunoscut în special pentru studiile sale în domeniul ştiinţelor sociale, Le Bon se precupase şi de problema echivalenţei dintre masă şi energie, publicând diferite lucrări asupra acestui subiect la începutul secolului al XX-lea. Matila Ghyka i-a expus lui Le Bon teoriile sale asupra interpretării celui de al doilea principiu al termodinamicii, ţinând seama de diferenţa transcendentală dintre materia anorganică şi cea organică. Gustave Le Bon a declarat că problema îl depăşea, dar a cerut părerea lui Henri Poincaré, una din somităţile ştiinţifice ale vremii. Deşi Poincaré considerase că punctul de vedere al lui Matila Ghyka era corect, acesta nu a reluat decât mult mai târziu şi dintr-o altă perspectivă preocupările sale cu privire le diferenţa dintre materia vie şi cea neînsufleţită. Este totuşi de amintit că ipoteza pe care Ghyka i-o enunţase lui Le Bon, a fost emisă şi dezvoltată mai târziu de alţi cercetători ca James Johnstone în lucrarea „Mecanismul vieţii” şi de Raymond Ruyer în volumul „Elemente de psiho-biologie” La întoarcerea în ţară, Matila Ghyka s-a prezentat la Ministerul de Război, unde generalul Iacob N. Lahovari (Jacques Lahovary), care era ministru interimar la acest minister, l-a numit profesor de torpile şi de electricitate la Şcoala de ofiţeri de marină de la Constanţa. În anul următor, principele moştenitor Ferdinand şi principesa Maria au decis să facă o croazieră pe Marea Neagră. În acest scop vasul de linie Regele Carol al Serviciului Maritim Român a fost echipat ca yacht regal. Matila Ghyka şi colegul său locotenentul Dan Zaharia au fost numiţi aghiotanţi ai principelui Ferdinand, fiind însărcinaţi să-l însoţească în croazieră. În cursul călătoriei yachtul s-a oprit la Ialta unde principele Ferdinand şi principesa Maria l-au vizitat pe Marele Duce Aleksei Aleksandrovici.La întoarcerea din croazieră, comandorul Petre Demetriade, directorul Marinei din Ministerul de Război l-a numit pe Matila Ghyka şef al Serviciului tehnic al marinei, nou înfiinţat.Prin grija contraamiralului Emanoil Koslinski, comandantul Marinei Militare Române, se comandaseră în Anglia patru monitoarefluviale cuirasate, care urmau să fie livrate în toamna anului 1907. Deoarece erau nave fluviale şi aducerea lor pe mare implica riscuri, comandorul Petre Demetriade, directorul Marinei din Ministerul de Război, prefera soluţia de a le aduce prin sistemul european de canale navigabile şi, încă înaintea misiunii în Persia, îl însărcinase pe Matila Ghyka să contacteze autorităţile germane, pentru a stabili, pe de o parte, dacă gabaritele canalelor permiteau trecerea monitoarelor iar, pe de altă parte, dacă tranzitul unor nave de război era admisibil. În august 1907, guvernul german îşi dăduse acordul, cu condiţia ca navele să nu fie înarmate. Având în vedere că Matila Ghyka nu era doar ofiţer de marină dar şi inginer, comandorul Demetriade l-a însărcinat să se deplaseze în Anglia pentru a face recepţia navelor la şantierele navale Thames Iron Works din Canning Town, lângă Londra şi pentru a lua comanda flotilei pentru a o aduce la Galaţi.Călătoria a început în martie 1908. Navele au fost duse până în portul Harwick de unde urma să fie remorcate pentru traversarea Mării Nordului până la Hoek of Holland, monitoarele fiind improprii pentru navigaţie maritimă. Din cauza unei furtuni, cablul unuia din monitoare s-a rupt şi a fost necesară toată îndemânarea echipajului român pentru a evita scufundarea navei. În continuare, flotila a urcat cursul Rinului până la Frankfurt pe Main iar continuând apoi pe Main până la Bamberg.Pentru trecerea interfluviului dintre Rin şi Dunăre între Bamberg şi Kelheim a fost utilizat Canalul Regele Ludwig (Ludwigskanal), care fusese inaugurat în 1843 de Ludovic I al Bavariei. Lungimea totală era de 178 km şi creasta de află la cota 417 mdM. Canalul avea un total de 100 de ecluze, dintre care 68 pe versantul dinspre râul Main pentru o diferenţă de nivel de 187 m şi 32 pe versantul dinspre Dunăre, pentru o diferenţă de nivel de 79 m. În memoriile sale, Matila Ghyka exagerează apreciind numărul lor la circa 300, dar fără îndoială atât numeroasele ecluzări cât şi halaj în lungul canalului cu o viteză care nu depăşea 3 km/oră, dădeau impresia unei călătorii fără sfârşit.Dunărea era utilizată pentru navigaţie, însă nu fusese amenajată astfel încât pe cursul superior monitoarele trebuiau din nou remorcate. Totuşi flotila a trecut cu succes prin zona de la Regensburg şi după două luni de călătorie, cele patru monitoare au ancorat în portul Galaţi. Matila Ghyka susţine că este primul caz când nave militare au parcurs întreg traseul din delta Rinului până la gurile Dunării.În iulie 1916, aflând că intrarea în război a României este iminentă, Matila Ghyka a solicitat la Bucureşti să fie concentrat, deşi, pe baza statutul lui său diplomatic, era scutit de serviciul militar activ. Prezentându-se la Bucureşti, a primit însărcinarea de ofiţer de legătură între armata română şi escadra rusă staţionată în portul Constanţa, comandată de amiralul de Veraillon. A luat parte la misiuni de recunoaştere atât pe mare cât şi pe uscat înainte de declanşarea atacului trupelor bulgare şi germane din 20 octombrie1916. În momentul în care linia frontului a fost spartă, la 22 octombrie escadra rusă a părăsit Constanţa, Matila Ghyka rămănând pe bordul vasului amiral, crucişătorul Rostislav. Exista speranţa ca marina rusă să încerce un atac naval în zilele următoare. Însă tocmai pe 20 octombrie, o explozie a scufundat cuirasatul Imperatriţa Mariya în rada portului Sevastopol, ceea ce a împiedecat aducerea la îndeplinire a planului. Matila Ghyka s-a prezentat la amiralul Aleksandr Kolceak, comandantul flotei Mării Negre. După discutarea situaţiei războiului naval, Kolceak l-a trimis pe Matila Ghyka în România. Noua însărcinare a lui Ghyka a fost cea de ofiţer de legătură pe lângă misiunea navală franceză, condusă de commandantul de Belloy. A părăsit Bucureştii în ziua de 6 decembrie 1916, cu câteva ore înainte de intrarea trupelor germane în oraş, luându-şi în primire noile însărcinări cu câteva zile mai târziu, la Galaţi. Între timp armata germană ocupase în totalitate Dobrogea şi partea de sud a Deltei Dunării, până la braţul Sulina. În portul Galaţi erau ancorate câteva sute de barje cu alimente care fuseseră aduse în timpul retragerii şi riscau să fie distruse de tirul artileriei germane şi bulgare de pe malul opus. Sarcina forţelor navale era de a le duce în siguranţă în braţul Chilia, convoaiele trebuind să navige sub protecţia unor torpiloare în nopţile fără lună pentru a nu fi detectate de artileria inamică de pe malul drept. Matila Ghyka a avut comanda câtorva din aceste convoaie. Operaţia a fost reuşită înainte de a deveni imposibilă, ca urmare a minării şenalului navigabil al Dunării şi a accesului în braţul Chilia. Ulterior, Matila Ghyka a fost numit şef-adjunct al statului major al flotilei române de pe Dunăre, care se afla în portul Chilia sub comanda amiralului Vasile Scodrea.După Revoluţia din Rusia în februarie 1917 operaţiile navale au fost complet oprite, iar relaţiile cu puterile occidentale deveniseră de imporanţă deosebită pentru guvernul român. De aceea, în iunie 1917, Matila Ghyka a fost numit ataşat naval la Londra, post nou înfiinţat. După semnarea Tratatului de Pace de la Bucureşti legaţia română de la Londra s-a aflat într-o situaţie dificilă, încercând să convingă aliaţii că România avea intenţia de a reintra în război, de îndată ce circumstanţele o vor permite. După încheierea armistiţiului la 11 noiembrie1918 legaţia română din Londra şi-a reluat funcţiunile obişnuite.
Cronologie
1909 – Obţine diploma de doctor în drept, magna cum laude, la Universitatea Liberă din Bruxelles.
1909 – Reuşeşte la examenul de admitere în corpul diplomatic.
1909, octombrie – Este numit ataşat de legaţie (onorar) la Legaţia Română din Berlin.
1911 – Este numit secretar III la ambasada României de la Londra.
1911 – După încoronarea regelui George V (22 iunie) începe o călătorie în jurul lumii, cu o durată cam de o jumătate de an.
1916 – Participă la operaţiile militare ale primului război mondial.
1917 iunie – Este numit ataşat militar adjunct şi ataşat naval la Londra, dupa ce fusese avansat la gradul de locotent-comandor (căpitan de corvetă în nomenclatura franceză), corespunzătoare gradului de maior din trupele de uscat.
1918 noiembrie 27 – Se căsătoreşte la Londra cu Eileen O’Conor.
1918 decembrie – Este în concediu timp de o lună la Paris.
1919, ianuarie – Este numit, prin detaşare, şase luni ataşat de legaţie la Roma.
1919 vara – Este remobilizat în cadrele active ale marinei şi detaşat ceva mai mult de două luni în America în calitate de comisar pentru problemele emigraţiei româneşti.
1920 august 3 – Se naşte Maureen Rose Fearga Ghyka.
1921 – Este numit ataşat de legaţie, avansat apoi prim-secretar la ambasada de la Madrid.
1922 iunie – Rechemat în ţară, pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
1924 – Este numit consilier de legaţie la Varşovia.
1923, decembrie 21 – Se naşte, în Franţa, la Dinard, Roderick Ghyka (în memorii, se indică anul 1924, dar actul oficial, coroborat cu vârsta verişoarei sale, născută în acelaşi timp, indică anul 1923).
1925 – Este pus în disponibilitate, la cerere.
1927 – Apare Estetica proporţiilor la Gallimard, fiind primul autor român editat de această casă de editură.
1928 – Este numit consilier al delegaţiei române la Comisia Dunării.
1930 – Este numit ministru plenipotenţiar in tările nordice, cu resedinţa la Stockholm, unde va fi în post doi ani de zile.
1930 iunie – Îl cunoaşte pe Nae Ionescu la monseniorul Vladimir Ghika
1931 – Apare, tot la Gallimard, Numărul de aur.
1933 – Este pus în disponibilitate, la cerere.
1933 – Apare la Paris romanul său Ploaie de stele, pentru care primeşte premiul Rester jeunes.
1936 – Romanul este tradus în limba engleză, cunoscând mai multe ediţii, ca şi originalul de altfel.
1936 – Apare traducerea in limba rusă a Esteticii proporţiilor.
1936 – Este numit adjunct al ministrului plenipotenţiar la Curtea Saint James, Londra.
1938 – Apare la Gallimard Eseu asupra ritmului, bazat pe cercetăriile proprii şi pe cele ale lui Pius Servien.
1939 – Apare primul număr al revistei Simetria unde este cofondator alături de G.M Cantacuzino, Octav Doicescu şi Paul Emil Miclescu. Ulterior în colegiul de redacţie vor intra personalitaţi de prestigiu ale culturii române.
1940, septembrie – Îşi dă demisia din Ministerului Afacerilor Străine (la a doua plecare a regelui Carol) ca protest împotriva orientării pro-germane a politicii României, dar nu numai, împreuna cu alţi membri ai ambasadei.
1940 – Este ales vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român, organizaţie a emigraţiei române.
1940 – Începe redactarea memoriilor sale.
1945 – Este Visiting Profesor la University of Southern California în Statele Unite.
1946 – Apare la editura Sheed and Ward, The Geometry of Art and Life, prima sa lucrare scrisă direct în limba engleză. Aici introduce conceptul de "demiregular tilings", fiind o lucrare clasica în matematica figurilor geometrice gen pavaje, placare a unei suprafeţe cu figuri geometrice regulate, fără a lăsa locuri goale între ele (problema se extinde şi la volume, şi aici are Matila Ghyka o contribuţie, înregistrată ca atare la Palatul descoperirilor din Paris). Probabil că de aici şi calificativul de polymath, adică de matematician multivalent. Lucrarea circulă şi astăzi, reeditată curent la Dover Publications, fiind punct de pornire pentru multe cercetări şi teze de doctorat, în matematică dar şi în estetică.
1947 – Este Visiting Profesor la Universitatea Mary Washington din Frederickburg, Virginia.
1947 – Apare ultimul număr din revista Simetria.
1950 – Se retrage din activitatea didactică.
1952 – Încheie redactarea memoriilor sale.
1953 – Apare Estetica proporţiilor în limba spaniolă, Estetica de las Proporciones.
1955 – Apare în limba franceză primul din cele două volume ale memoriilor sale.
1956 – Apare al doilea volum din memoriile sale.
1956 – Apare în limba spaniolă traducerea primului său volum, El numero de oro.
1961 – Apare traducerea prescurtată a memoriilor sale în limba engleză, efectuată de el însusi.
1963, 10 februarie – Moare Eileen Ghyka, soţia lui Matila Ghyka.
1965, 14 iulie – Matila Ghyka moare la Londra.