Drama unui cuirasat singuratic: Admiral Graf Spee cade la datorie în Rio de la Plata

La 13 decembrie 1939, pe când Marea Britanie ducea, pe frontul naţional, „războiul ciudat”, în apele din apropierea Rio de la Plata, o aprigă bătălie navală era pusă în scenă, protagoniştii fiind trei crucişătoare mici împotriva mândriei Marinei Germaniei: cuirasatul Admiral Graf Spee. Bătălia de la Rio de la Plata a dobândit, în anii ce au urmat războiului, ceva din aura luptei dintre David şi Goliat: bravele crucişătoare britanice HMS Ajax, HMS Achilles şi HMS Exeter avântându-se în marea învolburată împotriva unei nave-gigant. În ciuda tuturor aşteptărilor, continuând tradiţia nelsoniană a Marinei Regale Britanice, englezii au reuşit să orchestreze un atac îndrăzneţ în ceea ce era prima întâlnire importantă în marea liberă, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Căpitanul Langsdorff, un venerabil lup de mare

Cuirasatul Admiral Graf Spee a ieşit din portul său din Wilhelmshaven la 21 august 1939, anterior declaraţiei de război. Avea cursul stabilit pentru Atlanticul de Sud şi Oceanul Indian, unde putea prăda navele comerciale singure care aduceau bunuri din întreg Imperiul Britanic în Marea Britanie.

Cu un volum (declarat) de 10.000 de tone şi alimentat de motoare diesel marine cu rază lungă de acţiune, nava era construită pentru a fi un lup singuratic, vânător, cu abilitatea de a paraliza comerţul britanic. Iar, la începutul războiului, pentru majoritatea comercianţilor venind, neînsoţiţi, din Africa de Sud, America de Sud şi Indiile de Est asta a şi fost. Înainte de începutul războiului, oceanele din sud reprezentau un teren fertil pentru acest gen de vânătoare, menţinut de cuirasatele comandate de veteranul Primului Război Mondial, Căpitanul Hans Langsdorff.

Langsdorff a participat la bătălia Jutlandei şi era foarte bine văzut şi respectat, ca un adevărat gentleman, atât de către echipajul său, cât şi de prizonierii de război pe care îi luase la bord. Era un războinic cu experienţă, aşa că nu i-a fost prea greu să scufunde nouă nave comerciale, începând cu nava Clement, în 30 septembrie 1939. Pierderea acestor nave a făcut necesară solicitarea unui apel de urgenţă din partea Amiralităţii britanice pentru localizarea şi, după posibilităţi, scufundarea cuirasatului Admiral Graf Spee.

Cuirasatele de buzunar din flota Germaniei

Admiral Graf Spee şi navele surori, Admiral Scheer şi Deutschland (mai târziu numită Lutzow), erau rezultatul direct al restricţiilor severe impuse Germaniei prin Tratatul de la Versailles din 1919. Germaniei i s-a interzis să îşi construiască o forţă aeriană, să aibă o armată mai mare de 100.000 de oameni şi să strângă o flotă militară care să includă cuirasate mari şi submarine.

Totuşi, sub conducerea lui Hitler, Kriegsmarine (Marina de Război a Germaniei) avea să posede, din nou, nave de talie mondială, însă în anii 1930, constructorii germani au încercat să lucreze în cadrul impus de o interpretare oarecum vagă a limitelor stabilite la Versailles. Ceea ce a rezultat a depăşit, însă, orice acord verbal, oricât de ipocrit, privind regulile pe care Germania trebuia să le urmărească.

Cuirasatele de buzunar din clasa Deutschland cântăreau fiecare 10.000 de tone, însă aceste cifre oficiale erau departe de adevăratul tonaj de aproape 16.000 de tone. Cele trei nave au fost dotate cu tunuri de 280 mm cu două turele, la prova şi la pupa. Armamentul secundar era compus din opt arme de 150 mm şi şase de 104 mm, opt de 37 mm şi zece de 20 mm, precum şi opt tuburi de torpilă de 533,4 mm.

Admiral Graf Spee şi navele surori erau puse în mişcare de opt motoare diesel cu dublă acţiune, cu nouă cilindri, putând naviga în medie 9000 de mile la 20 de noduri. Erau descrise, cu emfază, ca fiind suficient de mari pentru a distruge orice navă mai mică, dar suficient de rapide pentru a scăpa oricărei nave mai mari.

Aventurile unui cuirasat de buzunar

Noua navă a început să fie construită în 1 octombrie 1932, pe şantierul naval Reichsmarinewerft din  Wilhelmshaven. Admiral Graf Spee a fost lansat la 30 iunie 1934, iar construcţia s-a finalizat la 6 ianuarie 1936. În cei trei ani de dinaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, nava a fost pilot de flotă. A acţionat pe coasta Spaniei în timpul Războiului Civil Spaniol şi, de asemenea, a reprezentat Germania în recenzia flotei din Solent, navigând alături de crucişătoarele HMS Hood şi HMS Renown.

Până în septembrie 1939, Graf Spee deja intrase în Oceadul Indian şi începuse operaţiunile de război prin distrugerea navei comerciale Clement, la 30 septembrie. Newton Beach a fost interceptată cinci zile mai târziu şi scufundată la 7 octombrie. Apoi, în aceeaşi zi, nava germană a găsit şi a scufundat Ashlea. Huntsman, următoarea victimă, a apărut trei zile mai târziu şi a fost  scufundată după o săptămână. Trevanion, Africa Shell, Doric Star şi Tairoa, toate au fost expediate pe fundul oceanului, iar echipajul lor a fost transferat pe cuirasat. Ultima victimă a lui Graf Spee a fost atacată la 7 decembrie, când un vasul comercialStreonshalh se afla pe coasta Rio de la Plata. Această poziţie, la ceva distanţă faţă de celelalte scufundări, părea se indice o schimbare de tactică, nava germană ţintind acum rutele comerciale din afara Africii de Sud.

Vizionarul Comodor Harwood

În răspuns, marina britanică a trimis nouă grupuri de vânătoare separate pentru a arunca năvodul în apele oceanelor lumii în căutarea cuirasatului de buzunar german. Forţa G era Escadronul de Crucişătoare din America de Sud, compus din HMS Exeter şi HMSCumberland, dotate cu tunuri de 203 mm, şi crucişătoarele HMS Ajax şi HMS Achilles, din clasa Leander, cu tunuri de 152 mm. La momentul când a avut loc bătălia, Cumberland era în Insulele Falkland, pentru reparaţii. Comodorul Henry Harwood, de la bordul navei Ajax, era cel care se afla la conducerea întregii forţe.

Când, la 2 decembrie, vasul comercial Doric Star a reuşit să transmită un apel de urgenţă, spunând că se află sub atacul Admiralului Graf Spee, mesajul a fost interceptat şi retransmis celorlalte grupe de vânătoare. Comodorul Harwood, lovit de o sclipire de geniu militar, a socotit că nava germană se îndrepta către zona aglomerată din Rio de la Plata.

Harwood şi-a poziţionat navele la 32 grade sud, 47 grade vest şi a aşteptat, sperând ca previziunea sa să se adeverească. I s-a dat dreptate când, la 13 decembrie, a fost raportat fum la orizont.Planul de luptă al lui Harwood, discutat şi cu căpitanii navelor Exeter şi Achilles, presupunea divizarea forţei britanice în două: armele mai mari ale HMS Exeter atacând dintr-o parte, iar HMS Ajax şi HMSAchilles din alta, cu scopul de îndrepta focul celor două turele ale Graf Spee-ului către trei nave.

Un atac al crucişătoarelor

La 06.18 cuirasatul german şi-a mărit viteza la 24 de noduri, într-un efort de a se poziţiona strategic în aşteptarea inevitabilului atac al crucişătoarelor britanice. Câteva minute mai târziu, Admiral Graf Spee a lovit HMS Exeter cu un foc surprinzător de exact. Înainte ca nava britanică să fie transformată într-o epavă fumegândă, a reuşit să dea câteva lovituri serioase oponentului german. La un anumit moment, cu puntea distrusă, Exeter era navigată cu ajutorul unei busole dintr-una dintre bărcile navei, iar instrucţiunile erau transmise de mesageri, întrucât tot bordul navei fusese distrus.

Exeter, totuşi, a reuşit să producă daune fatale navei germane. Unul dintre proiectilele lansate a străpuns armura groasă ce acoperea cuirasatul şi a explodat în apropierea coşului de fum, distrugând instalaţia de prelucrare a combustibilului. Astfel, Graf Spee avea combustibil pentru încă 16 ore – nu suficient pentru a ajunge înapoi în Germania.

Între timp, HMS Ajax şi HMS Achilles îşi încheiaseră atacul, însă şi ele fuseseră atinse de obuzele cuirasatului Graf Spee. Grav avariat, Exeter era o ţintă tentantă pentru Langsdorff, dar comandatul britanic era determinat să protejeze nava, aşa că a comandat celorlalte două crucişătoare să atace nava germană de război, distrăgându-i atenţia  şi permiţând Exeter-ului să se retragă într-un loc sigur, în spatele unei perdele de fum.

La 07.24, Ajax a lansat torpile asupra cuirasatului, care s-a retras în spatele perdelei de fum, însă, un minut mai târziu, Ajax a fost lovită de un obuz cu calibru de 280 mm, care a distrus turela X şi a avariat turela Y. Graf Spee câştiga bătălia. Comodorul Harwood mai avea două crucişătoare şi acestea erau sfărâmate. Dar Harwood a hotărât să schimbe tactica. A mărit distanţa şi a decis să urmărească nava germană în speranţa că noaptea următoare îi va oferi protecţie în faţa altor atacuri sau, poate, ar putea primi ajutoare. Ajax şi Achilles au urmărit, aşa cum trebuia, Graf Spee, pe măsură ce aceasta înainta pe traiectoria sud-vest.

Un dute-vino în Montevideo

Navele britanice au păstrat distanţa şi au continuat urmărirea până la 19.15, când, sub bătaia armei, Graf Spee s-a întors şi s-a ascuns în spatele perdelei de fum. Nava germană suferise daune grave şi rămânea fără combustibil.

Atunci, Lansdorff şi-a încălcat regulile de luptă şi a intrat în portul neutru din Montevideo, imediat după miezul nopţii, în 14 decembrie, aruncând ancora pentru a efectua reparaţii şi pentru a înmormânta cei 36 de morţi care se aflau la bord. Între timp, navele britanice zăboveau la orizont, aşteptând cuirasatul să revină în apă. Apeluri de urgenţă au fost trimise pentru a veni ajutoare.

Conform dreptului internaţional, Admiral Graf Spee putea rămâne în Montevideo pentru numai 24 de ore, de vreme ce nu era timp suficient pentru a repara toate daunele produse în luptă, dar nu era suficient nici pentru ca ajutoarele britanice să ajungă. Iar ceea ce a urmat a fost o capodoperă de manevră politică, diplomaţie şi spionaj.

La început, britanicii, sub comanda geniului diplomatic Eugen Millington-Drake, au făcut presiuni pentru ca nava germană să fie obligată să se întoarcă în mare într-o zi. Mai tâziu, au schimbat aranjamentul pentru a reuşi să construiască o forţă de nave de război capabile să distrugă cuirasatul. Multe nave, inclusiv portavionul HMS Ark Royal şi nava HMS Barham, au fost trimise în ajutor, însă niciuna nu era mai aproape de şase zile de navigat distanţă.

Căpitanul Lansdorff ceruse, între timp, o permisiune de şedere de două săptămâni pentru a-şi repara cuirasatul. A doua clauză a celei de-a 13-a Convenţii de la Haga postula faptul că unei nave de luptă nu i se permitea să părăsească un port până la 24 de ore după plecarea unei nave comerciale arborând steagul unui adversar. Rapid, britanicii au organizat un convoi de vase comerciale britanice şi franceze, care plecau la fiecare 24 de ore din port, pentru a bloca aici şi cuirasatul.

Britanicii strâng rândurile

Crucişătorul HMS Cumberland a sosit la puţin timp după, navigând cu viteza maximă timp de 36 de ore, din Insulele Falkland. Între timp, diplomaţii britanici au emis numeroase informaţii false privind o flotă masivă de nave de război concentrată în jurul navei HMS Barham şi portavionului HMS Ark Royal. În realitate, singurul vas suplimentar din zonă era crucişătorulCumberland de 10.000 de tone.

Relatările media şi-au atins scopul. Germanii erau convinşi că o adevărată armadă urma să apară la orizont. Admiral Graf Spee nu mai avea multă muniţie, deci, cu siguranţă, nu beneficia de pumnul care ar fi putut să îi deschidă drumul printr-o întreagă armată navală.

Simţindu-se încolţit, Lansdorff a primit ordine din Germania să lupte până la ultimul foc pentru a-şi deschide drum spre casă. Fiind un gentleman şi un marinar cu onoare, a considerat că este greşit să sacrifice echipajul său fără vreun folos. Următoarea sa decizie nu a fost luată uşor. Cu întreaga presă internaţională cu ochii pe el, marele cuirasat german se strecura din dana de acostare, la 17 decembrie, şi înainta în port. Odată aflată în canal, dar încă aproape de Montevideo, motoarele au fost oprite. Toate bărcile au fost coborâte şi echipajul a fost transferat pe ele pentru a trece dincolo de Rio de la Plata, în capitala Argentinei, Buenos Aires. Când echipajul era în siguranţă, departe, trei încărcături cu explozibil au sărit în aer, trimiţând cuirasatul la fundul râului. Exploziile au putut fi văzute de la câteva mile distanţă. Lumea încremenise. La fel şi crucişătoarele britanice aflate încă în aşteptare.

O fugă ca o sinucidere

Pentru mulţi ani, catargele şi coşul de fum ale cuirasatului Admiral Graf Spee puteau fi zărite răsărind din luciul apei, însă, treptat, totul s-a cufundat în patul de mâl al râului. La două zile după scufundare, căpitanul Hans Lansdorff a lăsat pe podea însemnul marinei germane, a pus mâna pe arma din dotare şi s-a împuşcat în cap. Sinuciderea sa l-a făcut ultima victimă a bătăliei de la Rio de la Plata.

Pe crucişătoarele britanice era veselie mare. Echipajele s-au întors acasă unde erau aşteptate cu o ceremonie fastuoasă, ca nişte eroi. Povestea navei Admiral Graf Spee nu a fost completă, totuşi, căci era echipată cu un radar avansat al Seetakt-ului german. O echipă de scafandri britanici au pătruns în epavă şi au luat sistemul pentru a-i învăţa secretele. Mult mai târziu, scafandrii au recuperat şi unul dintre tunurile de 15 cm ale cuirasatului pentru a-l expune public la Muzeul Naţional Maritim din Montevideo. Iar în 2004, o staţie de control a artileriei grea a fost ridicată la suprafaţă.

Poate că cel mai interesant element care a fost ridicat de pe epavă a fost figurina germană cu cap de vultur, recuperată la 10 februarie 2006. Atunci când a fost recuperat, svastica germană a fost acoperită pentru a evita proferarea vreunei ofense.

Sursa: Preluare Historia.ro și Military History Monthly, august 2014.

Autor Alexandra Șerban