Pregatirea ofiterului instructor pentru cadeti – autor Vlad Adrian
by Sorin Learschi · 20 iunie 2014
de Vlad Adrian
Acesta este un articol scris de Adrian Cuseac pentru sesiunea de comunicari stiintifice MATERNAV 2014. Adrian Cuseac este ofiter maritim punte la Wagenborg Shipping.
ANTRENAREA OFITERULUI INSTRUCTOR PENTRU CADETI
TRAINING THE CADET TRAINING OFFICER
Adrian CUSEAC
Student masterand, Facultatea de Marină Civilă, Academia Navală Mircea cel Bătrân, Constanţa
Coordonator științific: Cdor.Conf.Dr.Ing. Pricop Mihail
Academia Navală Mircea cel Bătrân, Constanța
1. Introducere
Instruirea cadeţilor la bordul navelor implică acumularea de aptitudini practice, necesare viitoarei funcţii de ofiţer punte sau ofiţer mecanic. Pentru a asigura continuitatea şi eficienţa procesului de instruire al cadeţilor, trebuie respectat un program de instruire, pe termen lung.
Acest articol va face referire la atenţia pe care compania Wagenborg Shipping o acordă instruirii cadeţilor într-un cadru organizat, punându-se accent pe instruirea ofiţerilor responsabili.
În fiecare an, Wagenborg Shpping recrutează între 80-100 cadeţi pentru stagii de pregătire la bordul navelor. Aceştia reprezintă necesarul pentru a umple golurile lăsate în urma promovării actualilor ofiţeri dar şi în urma părăsirii companiei de către alţii. Cadeţi de şapte naţionalităţi sunt recrutaţi în urma interviurilor făcute în cadrul companiei pentru a începe stagiul practic la bordul navelor. Acesta reprezintă primul pas spre cariera lor de ofiţeri în cadrul flotei. Cadeţii, dar şi ofiţerii instructori provin din ţări diferite, având educaţie şi culturi diferite, ceea ce face programul de instruire şi mai important, scopul lui fiind acela de a crea un standard care să le permită să facă faţă tuturor cerinţelor companiei, dar şi a celor STCW.
2. Metoda de instruire
Fiecare ofiţer instructor va avea un singur cadet. Ofiţerul instructor va fi ales în funcţie de experienţa pe care a acumulat-o. Instruirea cadetului nu este o sarcină voluntară, dar având în vedere efortul care trebuie depus pentru îndeplinirea obiectivului, ofiţerul instructor trebuie să vada un cadet motivat, care să colecteze şi să folosească informaţiile primite.
Săptămânal, va avea loc o şedinţă între acesta şi cadet, cu rol constructiv. Ofiţerul va discuta cu acesta despre progresul în sarcinile pe care le desfăşoară, cum ar fi competenţele de învăţare şi comportamentul la bordul navei. De asemenea, va oferi sfaturi pentru corectarea erorilor, lipsurilor dar şi pentru sarcinile viitoare. Toate sarcinile efectuate de către cadet vor fi verificate, iar rezultatele vor fi discutate alături de comandant sau şef mecanic, pentru a concluziona dacă acesta are competenţe compatibile cu cerinţele companiei. Ofiţerul responsabil va permite cadetului să îi adreseze întrebări şi să deschidă discuţii pe anumite teme.
Prin sarcinile atribuite, cadeţii trebuie să aplice cunoştinţele teoretice deţinute şi să progreseze. Modalitatea în care sarcinile sunt prezentate, explicate şi evaluate este foarte importantă pentru aceştia. Ordinele şi instrucţiunile trebuie să fie date în mod clar şi logic, iar dacă acestea sunt schimbate cadeţii trebuie să fie informaţi cu privire la motivul schimbării. Este foarte important modul în care cadeţii sunt instruiţi şi motivaţi, nu toate metodele dau roade pentru noile generaţii.
1. Metoda de instruire conţine următorii paşi:
a. Pregătirea instrucţiunilor, trebuie să ştim ce instrucţiuni să dăm;
b. Explicarea instrucţiunilor, detalii date cu propriile cuvinte;
c. Exemplificarea instrucţiunilor prin propriul exemplu;
d. Supravegherea cadetului în timpul executării sarcinii;
e. Acordarea de informaţii complementare;
f. Evaluarea rezultatului.
a. Pregătirea instrucţiunilor:
– Verificarea anterioară a cunoştinţelor care îi sunt necesare cadetului pentru efectuarea sarcinii;
– Impărţirea sarcinii pe etape, pentru o mai uşoară înţelegere;
– Evaluarea riscurilor pentru situaţia în care cadetul greşeşte în timpul sarcinii.
b. Explicarea instrucţiunilor:
– Informarea cadetului despre sarcina ce urmează a fi efectuată;
– Explicarea necesităţii efectuării sarcinii;
– Părerea cadetului despre cum ar trebui executată sarcina;
– Informarea cadetului pe etape cu privire la efectuarea sarcinii;
– Informarea cadetului cu privire la eventualele probleme ce pot apărea.
c. Explicarea instrucţiunilor prin propriul exemplu:
– Certitudinea că exemplificarea instrucţiunilor este urmărită cu atenţie;
– Explicarea prin argumente a fiecărei etape;
– Stoparea în momentul în care cadetul pierde şirul acţiunilor;
– Repetarea sumară a etapelor;
– Dacă este necesar, repetarea exemplului.
d. Supravegherea cadetului în timpul executării sarcinii:
– Certitudinea că a înţeles etapele executării sarcinilor;
– Rectificarea neînţelegerilor şi ghidarea cadetului;
– Supravegherea continuă şi reacţiile asupra executării sarcinii;
– Lămurirea cauzei care a dus la o eventuală problemă;
– Încurajarea cadetului indiferent de rezultatul obţinut.
e. Acordarea de instrucţiuni complementare:
– reluarea explicaţiilor iniţiale;
– acordarea de instrucţiuni sub o altă formă şi din aproape în aproape;
– certitudinea că explicaţiile sunt urmărite şi notate în cazul în care este nevoie;
– apelul către explicaţiile unui alt membru de echipaj.
f. Evaluarea:
– Este cadetul mulţumit de rezultatul muncii sale?
– Ce a mers bine din perspectiva lui şi de ce?
– Ce a mers rău din perspectiva lui şi de ce?
– Eşti satisfăcut de rezultatul muncii lui?
– Necesită cadetul mai mult exerciţiu?
2. Motivaţia este un factor foarte important în cadrul procesului de instruire, aceasta fiind cea care împinge cadetul spre progres. Ofiţerul instructor, dar şi ceilalţi membri de echipaj, trebuie să menţină această stare prin următoarele modalităţi:
a. Diversificarea sarcinilor acestuia;
b. Atribuirea unor responsabilităţi potrivite pentru funcţia lui;
c. Acceptarea greşelilor, ulterior fiind discutate şi îndreptate;
d. Exprimarea dedicării instruirii cadetului;
e. Menţinerea atenţiei îndreptate spre acesta;
f. Indeplinirea înţelegerilor făcute cu acesta;
g. Menţinerea unei relaţii sincere şi deschise cu acesta;
h. Sugestiile primite vor fi discutate şi aplicate dacă sunt corecte.
3. Instruirea pe baza competenţelor este promovată în cadrul companiei. Educaţia şi învăţătura trebuie să se adapteze la schimbările permanente care au loc în jurul nostru, astfel încât trebuie să ne îndreptăm atenţia către conceptul da “învăţa să înveţi”. În măsura în care schimbările intervin în permanenţă, este mai important să învăţăm să accesăm noi informaţii decât să le păstrăm în minte pe cele vechi. Ofiţerul trebuie să înveţe cadetul să acceseze noi informaţii şi să le folosească în practica efectuată la bord.
4. Cadeţii de sex feminin. Performanţele tuturor cadeţilor trebuie să fie judecate după propriile observaţii, iar comentariile referitoare la genul sexului, omise. Competenţa nu depinde de genul sexului, ci de cunoştinte, aptitudini şi comportament. Ofiţerii instructori trebuie să ofere cadeţilor de sex masculin sau feminin atenţie şi suport în aceeaşi măsură. De asemenea, trebuie evidenţiate avantajele pe care le poate aduce o echipă mixtă, cu privire la potenţiala creşere pe domenii, precum inovaţia şi creativitatea.
3. Evaluarea riscurilor pentru funcţia de cadet punte pe o navă de tip multipurpose:
Metodologia de evaluare utilizată pentru evaluarea riscurilor din cadrul prezentei lucrări este elaborată de I.N.C.D.P.M. Bucureşti (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii „Alexandru Darabont”). Este o metodă analitică, semicantitativă, ce constă în identificarea factorilor de risc de la locul de muncă analizat, prin cuantificarea dimensiunii riscului pentru fiecare factor în parte, pe baza combinaţiei dintre gravitatea şi frecvenţa consecinţei maxime previzibile.
Am evaluat şi analizat riscurile profesionale pentru postul de cadet punte. Fişa de evaluare a locului de muncă a fost întocmită pentru fiecare din cele patru componente ale sistemului de muncă: executant, echipamente navale, mediu de muncă (punte) şi sarcina de muncă.
A fost identificat un număr de 30 de factori de risc pentru postul studiat, cu nivelul de risc prezentat în Fig.1, pentru care s-a calculat un nivel de risc global Nrg=3,07. Această valoare îl încadrează în categoria locurilor de muncă cu nivel de risc mic. Dintre aceştia, 6 depăşesc, ca nivel parţial de risc, valoarea 3, intrând în categoria factorilor de risc mediu. Cei 30 de factori de risc sunt următorii:
F1 – Nesincronizare în cadrul lucrului cu ehipajul;
F2 – Cădere la acelaşi nivel prin alunecare, împiedicare, dezechilibrare;
F3 – Căderea de la înălţime prin păşire în gol, alunecare, dezechilibrare;
F4 – Deplasări, staţionări în zone periculoase pe timpul manevrei sau operaţiunilor portuare;
F5 – Căderea peste bord prin alunecare/ dezechilibrare;
F6 – Executarea defectuoasă de operaţii;
F7 – Comunicarea eronată;
F8 – Neutilizarea mijloacelor şi echipamentelor de protecţie şi salvare din dotare;
F9 – Omiterea unor operaţii;
F10 – Deplasări accidentale sub efectul gravitaţiei prin alunecare;
F11 – Deplasări accidentale sub efectul gravitaţiei prin cădere;
F12 – Deplasări accidentale sub efectul gravitaţiei prin scurgere;
F13 – Proiectare de corpuri la folosirea echipamentelor de polizat sau găurit;
F14 – Lovire de către parâme, cabluri, ca urmare a şocurilor sau ruperii acestora;
F15 – Şocuri excesive în cazul coliziunii cu alte nave sau în cazul eşuării;
F16 – Vibraţiile navei cauzate de funcţionarea agregatelor;
F17 – Suprafeţe sau contururi periculoase – tăiere, înţepare la contactul cu suprafeţele tăioase;
F18 – Atingerea accidentală a obiectelor aflate sub tensiune;
F19 – Temperatura ridicată a unor suprafeţe metalice calde, atinse accidental;
F20 – Temperatura coborată a unor suprafeţe atinse în mod direct la lucrul în aer liber pe timpul iernii;
F21 – Lucrul cu substanţe inflamabile – vopsele, diluanţi;
F22 – Temperatura ridicată vara şi scăzută iarna;
F23 – Umiditatea ridicată a aerului;
F24 – Curenţi de aer;
F25 – Nivel de iluminare scăzut la lucrul în magazii;
F26 – Contactul cu bacterii pe timpul utilizării instalaţiei sanitare;
F27 – Înecul;
F28 – Pierderea echilibrului din cauza mişcărilor specifice navei;
F29 – Efort dinamic ridicat la unele operaţii de manipulare a maselor;
F30 – Poziţii de lucru forţate sau incorecte;
După aplicarea metodei se vor realiza două documente centralizatoare pentru fiecare loc de muncă: fişa de evaluare a riscurilor şi fişa de măsuri propuse.
În prima fişă se înscriu factorii de risc identificaţi, parametrii de cuantificare ai acestora, consecinţa maximă previzibilă, clasele de gravitaţie şi frecvenţa, nivelul de risc pentru fiecare factor de risc în parte. Fişa a doua conţine măsurile tehnice şi organizatorice necesare pentru combaterea acţiunii fiecărui factor de risc de la locul de muncă evaluat, ierarhizarea în funcţie de nivelurile de risc, începând cu nivelurile cele mai mari.
Fig 1. Factori de risc pentru funcţia de cadet punte pe o navă multipurpose
Se vor detalia cei 6 factori de risc, pentru a scoate în evidenţă principalele riscuri la care sunt supuşi cadeţii pe timpul stagiului practic:
F3 – Deplasări, staţionări în zone periculoase pe timpul manevrei sau operaţiunilor portuare;
F4 – Căderea de la înălţime prin păşire în gol, alunecare, dezechilibrare;
F5 – Cădere peste bord prin alunecare/dezechilibrare;
F6 – Efectuarea defectuoasă de operaţii;
F8 – Neutilizarea mijloacelor şi echipamentelor de protecţie şi salvare din dotare;
F11 – Deplasări accidentale sub efectul gravitaţiei prin cădere, a diverselor obiecte de la bord.
Repartiţia factorilor de risc în funcţie de sursele generatoare se prezintă după cum urmează în figura 2:
Fig.2. Repartiţia factorilor de risc după sursele generatoare
Pentru eliminarea sau diminuarea factorilor situaţi în domeniul inacceptabil se impun o serie de măsuri, regăsite în fişa de măsuri propuse după cum urmează:
O măsură generală aplicabilă pentru toţi factorii de risc o reprezintă instruirea în mod repetat a cadetului referitor la pericolele la care este supus în operaţiunile efectuate la bord. La aceasta se vor adauga pentru fiecare risc în parte următoarele:
M3 – Marcarea şi semnalizarea locurilor periculoase; restricţionarea accesului la ele;
M4 – Marcarea şi semnalizarea locurilor periculoase, restricţionarea accesului la ele;
M5 – Stoparea acţiunilor de acest gen în contexte periculoase;
– Verificarea amănunţită a echipamentelor folosite în cadrl sarcinii respective;
M6 – Supravegherea şi ghidarea de către un ofiţer;
– Consultarea instrucţiunilor înaintea începerii sarcinii;
M8 – Marcarea zonelor care necesită purtarea echipamentului de protecţie;
M11 – Amarajul şi verificarea acestuia pentru piesele cu risc de mişcare.
Din punct de vedere al surselor generatoare, se observă că majoritatea factorilor de risc sunt proprii executantului, ceea ce se pune pe seama lipsei de experienţă a cadetului la bordul navelor. Acest aspect implică o atentă supraveghere şi instruire a cadetului pentru a evita materializarea riscurilor.
4. Evaluarea cadetului:
Competenţele reprezintă combinaţia dintre cunoştinţe, aptitudini, atitudine şi comportament. În timpul studiilor din academia navală, un cadet va acumula cunoştinţe despre domeniul maritim. La bordul navelor, cadetul va deprinde aptitudini prin realizarea de sarcini şi îndatoriri. Alături de comportament şi atitudine, redate de educaţie, se va putea discuta despre competenţele cadetului.
Organizaţia Internaţională Maritimă, prin codul STCW, a creat o serie de standarde de competenţă pe care ofiţerul de cart trebuie să le deţină. Aceste standarde STCW trebuie folosite ca o linie de ghidare, competenţele fiind regăsite şi în caietul de practică al fiecărui cadet.
Evaluarea acestuia este împărţită în 4 categorii după cum urmează:
1. Evaluarea săptămânală: Ofiţerul instructor va oferi sfaturi şi remarci cadetului referitoare la progresul pe care acesta îl face în cadrul programului de instruire. De asemenea, se va monitoriza progresul privind lucrul la caietul de practică.
2. Evaluarea lunară: comandantul sau şeful mecanic, alături de ofiţerul instructor, vor semna caietul de practică nu înainte de a se asigura de corectitudinea calculelor şi a câmpurilor completate. În privinţa competenţelor STCW, acestea vor fi semnate în momentul în care cadetul le va deţine.
3. Evaluarea intermediară: Pentru a menţine sub observaţie progresul cadetului, ofiţerul instructor trebuie să întocmească o evaluare scrisă din 3 în 3 luni. Aceasta trebuie să conţină remarci referitoare la sarcinile realizate la bord, stadiul de completare al caietului de practică precum şi competenţele dezvoltate până în momentul respectiv.
4. Evaluarea finală: evaluarea finală se va desfăşura pe parcursul unei luni întregi, în care cadetul devine ofiţer junior. Pe parcursul acestei luni, el trebuie să demonstreze că este apt pentru funcţia de ofiţer, fiind supus la anumite teste, pe care le va efectua singur, dar sub atenta supraveghere a celorlalţi ofiţeri. În urma acestora va primi o evaluare finală care va cuprinde toate competenţele dobândite. De asemenea, va primi o recomandare pentru promovare, aprobată de comandantul navei, care va fi trimisă ulterior către companie.
5. Concluzii:
1. Ofiţerul instructor are un rol foarte important în formarea competenţelor unui cadet. Prin atenta supraveghere a acestuia şi prin urmarea unui program de instruire şi evaluare pe termen lung, împreuna cu o atitudine corecta din partea cadetului, se va ajunge la rezultatele dorite.
2. Tratarea cu seriozitate şi profesionalism a instruirii la bordul navelor şi finalizarea cu succes a programului de instruire va aduce doar avantaje celor 3 părţi implicate, astfel:
– academiei navale, prin distribuirea pe piaţă a unui ofiţer calificat;
– companiei, care va putea primi un nou ofiţer;
– cadetului, prin obţinerea certificatului de competenţă.
3. Evaluarea riscurilor pentru funcţia de cadet asigură cunoaşterea situaţiei riscurilor existente, a nivelurilor de risc, a măsurilor care au fost luate şi care urmează a fi luate, cunoştinţe necesare şi în acelaşi timp foarte utile pentru cel alături de care cadetul petrece cel mai mult timp, ofiţerul instructor.
4. Având în vedere experienţa anterioară pe funcţia de cadet şi cunoaşterea etapelor de evoluţie ale acestuia şi nou-dobânditele cunoştinţe referitoare la metodologia evaluării riscurilor la care cadetul este expus precum şi măsurile potrivite pentru eliminarea acestora, ofiţerul instructor îşi poate asuma responsabilitatea formării viitorilor ofiţeri şi poate acţiona ca un lider şi ca un exemplu de urmat în faţa acestora.
6. Recomandări
1. Concluziile şi observaţiile din articolul prezent pot fi folosite de ofiţerii instructori de la bordul navelor pentru a-şi putea compara propriul program de instruire al cadeţilor şi propria atitudine faţă de aceştia, cu posibilitatea îmbunătăţirii celui utilizat de ei.
2. Ofiţerii instructori trebuie să se responsabilizeze în cadrul acestui program şi să investească toate resursele disponibile întrucât cadeţii de astăzi sunt ofiţerii de mâine.
7. Bibliografie
[1] Nicolae Florin – Managementul riscului în industria navală, Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Constanţa 2008;
[2] Shipboard Operation Manual, Wagenborg Shipping;