Australia va achizitiona 12 submarine de la Naval Group

În ciuda negărilor oficiale continue, este clar că SEA 1000 este în dificultate din cauza unei defalcări în relația dintre Australia și contractantul principal al platformei, compania franceză Naval Group. O reflectare a acestui fapt este incapacitatea celor două părți de a semna un acord de parteneriat strategic din prima încercare, Australia fiind frustrată de refuzul  Naval Group de a accepta o parte echitabilă a riscului comercial în acest program gigantic de miliarde de dolari. Este demn de remarcat faptul că BAE Systems a angajat un angajament similar pentru viitorul program de fregate după doar câteva săptămâni de discuții, în timp ce eforturile fără succes cu francezii au continuat mai mult de un an.

A fost nevoie de o vizită de clarificare în Franța, fiind nevoie de o actualizare despre ceea ce sa întâmplat în programul inițial. Rezultatul a fost o tăcere atât de completă încât să fie o metaforă pentru presupusele caracteristici stealth ale submarinului. Solicitările de întâlniri și informări din partea Grupului Naval au fost fie ignorate, fie respinse. În timpul discuțiilor cu marina franceză și DGA – Agenția guvernamentală pentru achiziții publice – de îndată ce a fost menționat cuvântul „Barracuda”, persoanele care, cu câteva secunde înainte, au demonstrat o bună înțelegere a limbii engleze, au început brusc să se confrunte cu dificultăți de înțelegere.

Nu este adesea faptul că lipsa informațiilor se află în centrul unei povesti, dar acesta este cazul atunci când vine vorba să încercăm să înțelegem motivele întârzierilor repetate ale programului submarinului francez „Barracuda 1A”.

Există zvonuri – care, bineînțeles, sunt amplificate în absența unor fapte reale – că există probleme de integrare în etapa finală a „Suffrenului” care se află în centrul întârzierii. Acum aproape trei ani în urmă, submarinul se afla într-un stadiu avansat de construcție, toate secțiunile fiind unite și au fost instalate echipamente majore – cu excepția reactorului nuclear, motivele sunt destul de mult ultimul lucru care trebuie adaptat.

Reactorii militari francezi sunt neobișnuiți deoarece folosesc uraniu comercial, spre deosebire de uraniul îmbogățit, favorizat de toate celelalte nave. După cum sa spus, Orano are o experiență uriașă și deoarece reactorul K15 de 50 MW pentru Barracuda este un derivat al celor care alimentează portavionul Charles de Gaulle – deci o versiune a reactoarelor nucleare dezvoltate pentru clasa Triomphant SSBN – deci pare puțin probabil că aceasta este adevărata cauză a întârzierii.

În concluzie, știm că Barracuda are o întârzierea de cel puțin trei ani, dar nu știm din ce cauză. Este important deoarece Naval Grup are resurse umane limitate – ca orice companie – și trebuie să aloce în mod corespunzător oameni calificați.

O îngrijorare continuă este că situația s-ar putea înrăutăți din cauza faptului că Franța trece printr-o recapitalizare navală – și au început deja lucrările cu privire la următoarea generație de submarine nucleare strategice pentru lansarea rachetelor nucleare strategice. Toate aceste platforme – de suprafață și submarine – vor fi proiectate și construite de Naval Grup. Compania are monopolul construirii navelor de război pentru marina franceză și este considerat de mulți ca fiind o sucursală a DGA

(https://en.wikipedia.org/wiki/Direction_g%C3%A9n%C3%A9rale_de_l%27armement).

Principala problemă cu care Naval Group pare să se confrunte în Australia este mai degrabă culturală decât tehnică – deși această parte a ecuației nu poate fi ignorată. Sistemul nostru de achiziții în domeniul apărării este foarte bine structurat și include sancțiuni pentru lucruri precum livrările întârziate și performanțele necorespunzătoare. Aceasta se bazează pe un set complex și structurat de reguli care sunt obligatorii din punct de vedere juridic, multe dintre ele fiind dezvoltate de alte agenții, cum ar fi Departamentul de Finanțe. Achizițiile australiene sunt, de asemenea, deschise controlului regulat nu numai de către Parlament, ci și de organisme precum Biroul Național de Audit al Australiei.

Istoricul contractelor de apărare australian este plin de exemple în care companiile au fost penalizate pentru performanțe slabe. Probabil cel mai remarcabil exemplu recent a fost uriașa lovitură pe care Boeing a luat-o pentru că nu a reușit să se întâlnească cu programul „Wedgetail” AEW & C – ceea ce reprezintă o lecție salutară. Un alt caz relevant a fost atunci când Apărarea a oprit plățile către Airbus ca o consecință a problemelor cu elicopterele Tiger.

Se pare că acest lucru nu este modul în care Naval Grup Armement desfășoară activități în Franța. Întrucât acestea fac parte efectiv din guvern, mai mulți bani continuă să fie vărsați într-un program până când un submarin sau o navă este livrată în cele din urmă. Acest lucru nu este cu siguranță modul în care se fac lucrurile în Australia – dar managementul francez încearcă să procedeze pe baza faptului că în cele din urmă Apărării nu va mai avea de ales decât să renunțe.

Acest lucru înseamnă că programul atinge dacă nu un punct de criză, cel puțin o etapă în care cineva va trebui să renunțe. Chiar dacă Departamentul de Apărare dorea să arate mai multă atenție în negocierile contractuale, este puțin probabil ca cabinetul să fie pregătit să semneze o abordare care ar garanta profiturile potențial masive ale Grupului Naval fără o dorință proporțională de a accepta riscul comercial.

Un alt factor în această situație dezordonată este credința din partea francezilor că SEA 1000 are suport bipartizan – și va merge mai departe indiferent de modul în care se comportă. Aceasta este o strategie riscantă.

În acest moment al ciclului electoral – și mai ales după pierderea lui Wentworth prin alegeri – merită explorat ce se va întâmpla dacă și când va exista o schimbare a guvernului. APDR a adresat o serie de întrebări ministrului Apărării (din umbră) Richard Marles, inclusiv despre Procesul de evaluare competitivă care a condus la selectarea Naval Grup, dacă a fost mulțumit de progresele înregistrate până în prezent și ce s-ar întâmpla dacă ar exista un plan alternativ dacă lucrurile cu Naval Grup se opresc.

Very proud to announce our future submarines will be known as the #AttackClass. The name represents the inherent stealth, long-range endurance and lethality of a #submarine. The first submarine, HMAS Attack, is expected in the early 2030s. #neverwaver #AusNavy #ThinkFightWinNavy pic.twitter.com/G30BlEqO8y

— Chief of Navy Australia (@CN_Australia) 13 decembrie 2018

Toruși lucrurile au mers mai departe.

Potrivit Naval-Technology, ministrul australian al apărării, Christopher Pyne, a anunțat că primul submarin al Marinei Regale Australiene (RAN) va fi numit HMAS Attack şi este aşteptat să intre în serviciu la începutul anului 2030. Programul de înzestrare al Marinei Regale Australiene valorează 50 de miliarde, fiind destinat să ofere țării o capacitate submarină superioară în regiune.

La 30 septembrie 2016, contractul de proiectare și mobilizare a fost semnat între guvernul australian și compania franceza Naval Group pentru a începe faza de proiectare a programului viitorului submarin.

,,Naval Group va continua să colaboreze cu echipa Australian Naval Infrastructure pentru a dezvolta planurile detaliate de construcție a submarinelor și pentru a se asigura că șantierul de construcție pentru submarine oferă un mediu sigur și productiv pentru a construi cele 12 viitoare submarine’’ , se arătă într-un comunicat publicat pe site-ul companiei france, pe 14 Decembrie 2018.

La începutul acestui an, Departamentul de Apărare al Australiei a acordat un contract de 700 milioane de dolari australieni (la momentul respective reprezentând aproximativ 566 milioane de dolari americani) companiei Lockheed Martin Australia pentru proiectarea, construirea și integrarea sistemului de luptă al programului Future Submarine, a precizat Naval Technology.