Cuirasatul Yamato in constructie
Proiectele de construcţie a cuirasatelor din clasa Yamato au început în 1934, avându-l ca proiectant şef pe Keiji Fukuda. După ce Imperiul Japonez se retrage în 1936 din Tratatul naval de la Washington (1922), planurile lui Fukuda au fost trimise pentru a fi aprobate de Statul major al Marinei Japoneze. Proiectul iniţial de construcţie al cuirasatului Yamato a fost întocmit în martie 1935 şi prevedea dimensiuni mai mari faţă de modelul care va fi construit în final.
Primul proiect menţiona faptul că nava va avea 294 m lungime şi un deplasament maxim de 75000 de tone, faţă de o lungime de 263,2 m şi un deplasament maxim de 72800 de tone prevăzute în proiectul final. Viteza de deplasare a fost redusă de la 31 de noduri, cât era fixat iniţial, până la 27 de noduri, contrar dorinţelor strategilor japonezi care acordau multă importanţă vitezei navelor de război. Atunci când s-a decis reducerea dimesiunilor cuirasatului Yamato. s-a ţinut cont şi de capacitatea instalaţiilor portuare japoneze. Încărcată la maxim, nava japoneză atingea un pescaj de 10,86 m; de aceea, unele porţiuni din bazinele portuare trebuiau dragate pentru a asigura o adâncime optimă.
A doua provocare pentru constructorii japonezi era cum să reducă rezistenţa corpului navei în aşa fel încât să eficientizeze propulsia. Soluţia a fost realizarea unei prore cu bulb gigantic. Rezistenţa corpului navei s-a redus doar cu aproxmativ 8% la o viteză de 27 noduri. Una din caracteristicile blindajului era că unele elemente ale sale erau adaptate pentru a servi drept structuri de rezistenţă. În plus, japonezii foloseau şi sudura electrică pe scară largă, cu excepţia componentelor longitudinale. Blindajul în faţa turelelor principale era de 650 mm. Puntea era cea mai vulnerabilă cu un blindaj de 200 mm. Propulsia era asigurată de 4 motoare cu aburi care dezvoltau aproape 150.000 de CP. Raza de acţiune era de 7200 de mile marine, la o viteză standard de 18 noduri. Viteza mică se datora propulsie foarte slabe, având în vedere tonajul navei. Cele 4 motoare cu aburi se chinuiau să producă suficient lucru mecanic, ceea ce a avut ca efect creşterea semnificativă a consumului de combustibil. Echipajul era compus din 2500 de oameni.
Cuirasatul Yamato era înzestrat cu 9 tunuri de 460 mm (cele mai mari tunuri navale montate vreodată pe un cuirasat) dispuse pe 3 turele. Pentru a face loc tunurilor de 460 mm, cuirasatul japonez era foarte lat, fapt care îi mărea stabilitatea. Un proiectil tras de un tun de 460mm avea o greutate 1,5 t şi ajungea până la 44 de km. Armamentul secundar era compus din 6 tunuri de 155 mm(aveau un blindaj subţire ce se potrivea mai mult unui crucişător uşor), care ulterior vor fi înlăturate pentru a face loc mai multor tunuri antiaeriene. La momentul lansării la apă, cuirasatul Yamato nu era echipat cu radar. Nava de război japoneză putea transporta 6 hidroavioane, având instalate la pupă 3 catapulte (dispozitive de lansare a avioanelor de pe bordul navei).
Din 4 noiembrie 1937, construcția cuirasatului Yamato a început în secret la şantierul naval din Kure. Pentru ca puterile străine să nu afle adevărata dimensiune a cuirasatului Yamato, execuţia proiectului a fost compartimentată. Puţine persoane ştiau adevăratul scop al proiectului. Nava a fost lansată la apă pe 8 august 1940 şi a intrat în dotarea marinei japoneze pe 16 decembrie 1941, imediat după declanşarea războiului dintre Imperiul Japonez şi SUA.
Rolul jucat în cel de-al Doilea Război Mondial
Pe 12 februarie 1942, cuirasatul Yamato a devenit nava de comandă a întregii flote japoneze, condusă de amiralul Isoroku Yamamoto. În bătălia de la Midway (4 – 7 iunie 1942) , cuirasatul a fost prea departe pentru a putea participa activ la lupta navală. După dezastrul de la Midway (cea mai mare înfrângere suferită de japonezi din ultimii 300 de ani), care a dus la pierderea a 4 portavioane japoneze, cuirasatul Yamato a plecat spre atolul Truk , terminându-şi voiajul în august 1942. Cuirasatul japonez a rămas mult timp ancorat în atolul Truk. În mai 1943 , nava revine în şantierul naval din Kure pentru a-i fi montat radarul. Pe ruta de întoarcere spre atolul Truk, cuirasatul Yamato este lovit de o torpilă lansată de pe USS Skate.
După ce este reparat , cuirasatul Yamato se alătură flotei japoneze care participă în bătălia din Marea Filipinelor (19-20 iunie 1944). Din nou, nava de război nu a avut nici o contribuţie semnificativă în luptă. Cuirasatul a comis chiar o eroare, atunci când a deschis focul asupra unui avion japonez care se întoarcea din misiune. Pe 24 iunie, cuirasatele Yamato şi Musashi ajung din nou la şantierul naval din Kure.
Între 23 şi 26 octombrie, Yamato a participat la Bătălia din Golful Leyte (cea de a doua bătălie din Marea Filipinelor), una dintre cele mai mari înfruntări navale din istorie. Pentru prima oară, cuirasatul foloseşte în luptă tunurile sale principale de 460 mm. Chiar dacă a fost lovit de două bombe lansate de avioanele de pe portavionul USS Essex, cuirasatul Yamato reuşeşte să scufunde un portavion american de escortă, USS Gambier Bay, şi alte câteva distrugătoare. În urma bătăliei din golful Leyte, Yamato a suferit pagube moderate (a fost inudată de aproximativ 3300 de tone de apă), dar a rămas în stare de funcţionare.
Ţinta atacului american a fost, însă, nava sa soră, Musashi. Cuirasatul Musashi s-a scufundat după ce a fost lovit de 17 bombe şi 19 torpile.
În lunile care au urmat bătăliei de la Golful Leyte, cuirasatul Yamato a fost din nou în şantierul naval din Kure pentru montarea unor noi tunuri antiaeriene.
În mare parte, cuirasatul Yamato, datorită deplasării sale lente, nu a putut juca un rol activ în înfruntările navale din Pacific, unde portavioanele au fost actorii pricipali. Yamato a ajuns să fie folosit mai mult pentru transportul trupelor japoneze în teatrele de operaţiuni. În afară de Bătălia din Golful Leyte, nava de război japoneză nu a mai fost implicată direct în nici o luptă. A fost însă nava amiral al flotei japoneze.
