Noi masuri pentru elicopterele care zboara catre platformele petroliere
Autoritatea de reglementare în aviație din Marea Britanie va impune noi măsuri pe elicopterele care zboară către platformele petroliere și de gaze, în cadrul unui plan de îmbunătățire a siguranței în urma mai multe accidente mortale din ultimii ani.
În luna august, patru persoane au murit atunci când un elicopter, fabricat de către Airbus Elicopter (fosta Eurocopter Group), s-a prăbușit în mare, în largul Insulelor Shetland din Scoția, fapt care a determinat Autoritatea Aviației Civile a Marii Britanii (CAA), să lanseze o revizuire a procedurilor privind operațiunile cu elicoptere în Marea Nordului.
CAA a spus că de la 1 iunie, transportul cu elicopterul în condițiile meteo severe ar fi interzis, în timp ce numărul de pasageri permis la bord pe toate zborurile s-ar fi limitat.
Pasagerii vor trebui fie să stea lângă o fereastră de urgență sau fiecare va avea echipament de respirație de urgență pentru a ajuta la supraviețuirea sub apă, până la realizarea de upgrade-uri pe termen mai lung privind flotabilitatea elicopterelor.
CAA a recomandat ca în viitor, operatorii de elicoptere să modifice aeronavele lor prin instalarea de flotoare laterale și punerea în funcțiune a echipamentelor automate de plutire, plus îmbunătățiri suplimentare pentru plutele și vestele de salvare.
Conform datelor CAA, între anii 1992 și 2013, au existat 25 de accidente cu elicoptere offshore în Marea Britanie. Accidentul din august anul trecut, a fost al cincilea incidentul în patru ani, în Marea Nordului, inclusiv unul în aprilie 2009, care a ucis 16 de persoane.
CAA prevede schimbări în modul în care piloții sunt instruiți și a propus ca firmele de lucrări petroliere offshore, să ofere o mai buna de instruire pentru personalul propriu care este transportat cu elicopterele.În acest scop, se va stabili un nou forum de securitate pentru a se asigura că noile măsuri au fost puse în practică.
Evaluarea a fost efectuată în comun cu CAA norvegian și cu Agenția Europeană de Siguranță Aeronautică, existând și o consultare a unui grup de experți independenți.
Doi operatori de elicoptere , CHC Helicopter și Bond Offshore Elicopter, au salutat raportul CAA.
Airbus Helicopter va analiza toate aceste recomandări și va lucra în strânsă colaborare cu toate părțile implicate pentru a implementa îmbunătățirile, acolo unde este posibil.
Un purtator de cuvant al CAA a declarat, că noile restricții ar putea reprezenta o reducere de 15 % din capacitatea de transport, iar cheltuiala de modificare a elicopterelor în conformitate cu noile recomandări, sunt realizabile și realiste.{jcomments on}