Abstract: The expression „equation…” it is very common in geopolitical and geostrategic analyses, but it is a totally wrong formulation, because the equation has only one solution. The value of „x” is only one. This means a static solution of analysis, which does not admit any value other then that which practically requires a equality, therefore, a state of non-dynamic equilibrium.
The inequation, for the imposed condition, accepts a set of values that satisfy that condition, and higher-grade inequations, although much more complex, practically accept certain values of variables that satisfy the required conditions.
This means dynamic and, by default, expresses the existing, changing and complex reality
Key words: equation, inequation, variables, Mediterranean Sea, naval forces, Federația Rusă, Turcia, Franța, Italia, Grecia, Israel, Egipt, Uniunea Europeană, NATO
Bineînțeles că un astfel de titlu naște o întrebare legitimă în condițiile în care expresia consacrată este cea cu „ecuația…”, dar, după cum vom vedea, acest titlu este pe deplin justificat. O ecuație presupune, după ce este rezolvată, un singur rezultat, care satisfice pe deplin ambii membri ai acelei ecuații, practic, satisfăcând o egalitate, pe când inecuația este o inegalitate între două expresii algebrice, care este valabilă numai pentru anumite valori date variabilelor.
Nu vom intra în detalii matematice, fiindcă nu acesta este scopul meu și doar vom remarca faptul că o ecuație presupune un echilibru, generat de o singură valoare a variabilei (sau variabilelor, cînd avem un sistem de ecuații) pe când inecuația nu presupune echilibru, ci respectarea unei condiții (practic, o inegalitate), variabilele neputând să ia decât anumite valori. Deci, din start, inecuația este summum-ul de condiții ce trebuie îndeplinite ca să se obțină o anumită stare. De exemplu, pentru a nu exista conflicte într-o anumită zonă, trebuie îndeplinite o serii de condiții de către actorii zonali, care, prin acțiunile lor, sunt, în fapt, generatorii de variabile ale acestei inecuații – inexistența conflictelor în zonă.
Ca să nu lasăm în aer ceea ce am afirmat, încă de la început vom arăta că ne vom ocupa de variabilele acestei inecuații, care constau în raporturile de forțe, ca factori decisivi în atingerea intereselor naționale ale actorilor din zonă.
Forțele navale ale statelor care au interese în această zonă sunt cunoscute și nu pot avea evoluții numerice semnificative în scurt timp, fapt ce le situează în zona constantelor cu care operăm. Problema este cum se grupează aceste forte, funcție de interesele țărilor de care aparțin, practic, aceste posibile combinații de forțe, generând diferite raporturi de forțe (practic, variabilele acestei inecuații geostrategice), care, niciodată nu vor fi unitare, dar, în mod cert vor fi supraunitare pentru unii și subunitare pentru alții. De aici, lupta pentru rezolvarea acestei inecuații în cel mai favorabil mod.
În opinia mea, la această dată, principalii actori care pot genera anumite raporturi de forțe în Marea Mediterană sunt Federația Rusă, Turcia, Franța, Italia, Grecia, Israel și Egipt. Pare ciudat că nu am pomenit de NATO, Uniunea Europeană și Flota a VI-a, dar acestea nu sunt decât prezențe și nu actori reali.
Să începem cu Uniunea Europeană. Iată argumentele care ne determină să nu o considerăm un actor geostrategic în Marea Mediterană:
Acestea sunt câteva dintre argumentele care susțin afirmația că Uniunea Europeană nu este unul dintre actorii geostrategici ai inecuației navale din Marea Mediterană
Un alt actor care ar trebui să aibă un rol foarte important în Marea Mediterană este NATO. Dar nu este, fiindcă a devenit un fel de observator în zonă, principala sa preocupare fiind Federația Rusă, care este declarată pericolul public numărul 1, dar numai în comunicate evident politice, deoarece, în realitate, și Federația Rusă și NATO, sau mai bine zis componenta de bază a NATO, SUA, se acuză reciproc și își văd de treabă, adică de interesele lor naționale. Restul este decor!
Și, acum, argumentele care susțin faptul că NATO (și, implicit, SUA) nu este, sau, mai bine zis, nu mai este un actor geostrategic în inecuația Mării Mediterane:
- [3]. Turcia, în opinia analiștilor turci, consideră că Franța este frustrată de eșecul politicii sale în Siria și Libia și de succesul politicii turce care, deși este în divergență cu Rusia, în problemele din Siria și Libia, reușește să păstreze relații bune cu Rusia, dar arată și faptul că „în primul rând, Turcia, în calitate de membru NATO, face parte din însăși alianța pe care o perturbă. În al doilea rând rând, Rusia și-a extins, de asemenea, rolul în regiune, iar cea mai mare parte a Occidentului ezită, în mare măsură, să se implice acolo”[4] Occidentul însemnând și NATO. Interesante opinii, mai ales că, totuși, lăsând patriotismul la o parte, exprimă o realitate de necontestat.
Imediat după incidentul dintre o fregată grecească și una turcă, în zona dintre Creta și Cipru, din 12 august 2020, Franța, Italia, Grecia și Cipru au trecut la desfășurarea unor exerciții navale în Estul Mării Mediterane[5], iar la începutul lui septembrie, în Corsica, a avut loc întâlnirea liderilor Franței, Italiei, Greciei, Portugaliei și Ciprului care au cerut Turciei să înceteze „activităților unilaterale și ilegale” din estul Mediteranei și să reia dialogul pentru a reduce tensiunile din regiune[6].
Cu toate întâlnirile greco-turce de la sediul NATO, este evident că țările din zonă încearcă să își rezolve singure problemele, deoarece NATO, ca organizație politico-militară nu mai are control asupra Turciei și se rezumă numai la a fi gazda unor discuții care nu au rezolvat nimic, deoarece criza este în plină desfășurare;
- [7] Concluzia este că și această misiune, „Sea Guardian”, relevă faptul că NATO execută misiuni demonstrative, care nu vizează anumiți actori care, din păcate, sunt principalii furnizori de insecuritate maritimă în Marea Mediterană;
Să trecem acum la analiza principalelor variabile care sunt conținute, real, în inecuația geostrategică a Mării Mediterane și care, prin valorile și formele lor de participare, pot genera o anumită stare care, ideal, ar trebui să cuprindă toate aspirațiile actorilor din zonă. Deși pare o imposibilitate, totuși, variabilele acestei inecuații pot genera echilibru. Jocurile geopolitice și geostrategice ale actorilor din zonă (și acestea sunt, în principal, demersurile politice și capacitățile forțelor, alianțele și compromisurile, țesăturile diplomatice, repartizarea resurselor Mării Mediterane etc.), pot genera acele valori ale variabilelor care duc la rezolvarea inecuației, prin echilibrul creat într-o relație de inegalitate. Adică, mai pe înțeles spus, expresia cea mai adecvată ar fi „niciodată nu vom fi la egalitate, dar să nu accentuăm inegalitatea în defavoarea mea”
Variabilele, în acest caz, sunt actorii reali ai ecuației geopolitice și geostrategice din zonă care evoluează, așa cum arătam funcție de jocurile geopolitice și geostrategice ale zonei. De exemplu, o dominație a Turciei în estul și centrul Mării Mediterane, ar determina schimbări majore, ceilalți actori restrângându-și obiectivele, fapt ce înseamnă schimbarea de variabile și modificarea inecuației geostrategice, chiar dacă vor opera aceiași actori. Trebuie înțeles, și mă repet, că un stat este o variabilă într-o inecuație geostrategică și nu o simplă constantă într-o ecuație. Inecuația presupune dinamică, pe când ecuația presupune statică. Inecuația presupune o inegalitate și, mai rar, o egalitate, pe când ecuația presupune numai o egalitate. În termeni geostrategici, inecuația presupune demersul pentru realizarea unui echilibru, pe când ecuația presupune un echilibru existent care, din păcate, este cazul ideal.
Prima variabilă este, fără îndoială, Federația Rusă care, în opinia mea, exprimată și în alte articole, are următoarele obiective geostrategice în Marea Mediterană:
- [8]. Practic, Flota Mării Negre se va muta în Marea Mediterană. Și asta din două motive clare: pe de-o parte, o flotă dislocată într-o mare închisă poate deveni un prizonier fără posibilitate de redislocare și, implicit, o țintă facilă, iar pe de altă parte, după anexarea Crimeei, practic, Rusia poate lovi orice țină din bazinul Mării Negre, fără a mai necesita nave pentru acest lucru. Eventual ar mai păstra un divizion de submarine care să execute supraveghere navală în Marea Neagră, în special în zona Bosforului și să lanseze lovituri cu rachete din poziții aflate lângă litoralul propriu;
- [9], iar în anul 2017, de pe o navă de suprafață și un submarin[10]. Practic, Rusia a procedat ca un dulău care își marchează teritoriul și își arată colții;
- [11], este specifică relațiilor cu țările din zonă și benefică pentru Rusia care, evident, cu ajutorul țărilor arabe, înaintează spre vestul Mediteranei, mai întâi economic și apoi militar, dar și spre centrul și vestul Africii, în căutare de resurse ieftine.
Marocul, de exemplu, care era o țară ce nu avea aproape deloc relații cu Rusia, tradițional având relații cu țări din Europa de vest și cu SUA, acum are ca principal partener Federația Rusă. Așa se face că exportul de produse agricole al Marocului spre Rusia depășește exportul spre Europa.[12]Mai mult decât atât, Marocul, încă din anul 2013, și-a făcut publică intenția de a cumpăra submarine clasice rusești, de ultimă generație, optând pentru clasa Amur.[13]
Conflictul dintre Maroc și Algeria nu împiedică Rusia, de exemplu, să livreze armament și către Algeria, care intenționează să achiziționeze un număr de 42 de avioane Sukhoi, de diferite tipuri, printre care și avionul de generația a cincea, Su-57s[14] sau elicoptere Mi-28[15], având achiziționate, deja, patru submarine din clasa Kilo modernizat[16], bineînțeles în virtutea „neutralității pozitive”.
Bineînțeles că și celelalte țări din nordul Africii sunt abonate la armament rusesc, Egiptul fiind principalul client, relațiile sale cu Rusia fiind excelente, iar Egiptul devenind un fel de pivot rusesc în Marea Mediterană
În ceea ce privește Turcia, este o altă variabilă a inecuației Mării Mediterane (în mod cert cea mai variabilă) care are și ea obiectivele sale:
și în Orientul Apropiat face ca Turcia, așa cum am arătat, să fie o povară pentru NATO, o problemă pentru Uniunea Europeană și o amenințare pentru țările din zonă. În opinia mea, acest obiectiv al Turciei este ceea ce o va duce la prăbușire și nu va regreta nimeni acest lucru, deoarece Turcia, practic nu mai are prieteni. Dacă a avut vreodată;
Marea Mediterană blochează o parte însemnată din potențialul naval al Turciei, iar un dezechilibru geostrategic în Marea Neagră, provocat de Rusia, poate fi dezastruos. Rusia știe asta, dar Turcia nu crede asta și îi poate fi fatal;
Turcia a pornit pe un drum greșit, care duce la pierzanie, dar beția măreției este cea mai groasă perdea de fum din fața adevărului. Cert este, din punctul meu de vedere, că Turcia este, în acest moment, variabila cea mai periculoasă a inecuației din Marea Mediterană, deoarece nu ține cont de câteva adevăruri evidente:
- Nu are prieteni, iar iluzia că Rusia îi poate fi prietenă sau aliată este extrem de periculoasă;
- În fapt, nu mai este membră a NATO, chiar dacă nici ea, nici NATO, nu recunosc acest adevăr;
- Nu are dreptate, în nimic din ceea ce face. Comite eroare după eroare, izolându-se din ce în ce mai evident;
- Mizează pe o economie care este dependentă de mulți factori externi și izolarea poate duce la blocarea acestei economii;
- Democrația (care și așa era destul de fragilă) a devenit extrem de firavă, favorizând metode nedemocratice de guvernare și de răsturnare a puterii. Practic, Turcia trăiește o perioadă de dictatură, cu caractere din ce în ce mai islamice;
- Are închisorile pline de cei ce, de fapt, ar trebui să conducă Turcia și armata acesteia și care, dacă nu vor fi suprimați fizic, nu au alt obiectiv decât distrugerea regimului Erdoğan;
- Există o opoziție puternică în afara granițelor țării, care, la fel ca și cei din închisori, au ca obiectiv înlăturarea lui Erdoğan și a susținătorilor acestuia de la putere;
- Investește în forțe polițienești slab pregătite, dar loiale lui Erdoğan, în detrimentul armatei, fapt ce conduce la slăbirea evidentă a capacității militare a țării
Un alt actor, o altă variabilă a inecuației Mării Mediterane, este Grecia care are două mari probleme: valul de migrație care, practic este din ce în ce mai greu de suportat, iar ajutorul Uniunii Europene și al NATO este, practic, inexistent și conflictul latent și interminabil cu Turcia. Aceste cauze generează și principalele obiective pe care Grecia le are în Marea Mediterană:
- Pe termen lung și foarte lung, recuperarea de la turci a teritoriilor considerate ca aparținând Greciei (partea europeană a Turciei și zona litoralului turcesc de la Marea Egee și Marea Mediterană), profitând de o criză profundă în Turcia, intrarea acesteia în conflict militar cu Rusia și dezmembrarea ;
- Pe termen scurt și mediu, menținerea actualei granițe maritime cu Turcia și crearea unei atitudini internaționale ostile Turciei, mai ales în comunitatea europeană, SUA și Federația Rusă, accentuând poziția de agresor a acesteia;
- Forțarea conducerii NATO în exprimarea unei poziții tranșante față de poziția Turciei în cadrul NATO și față de acțiunile provocatoare și chiar agresive ale acesteia;
- Menținerea unor relații privilegiate cu Rusia, Franța, Italia, Egipt și Israel, care, prin acțiunile lor, vin în întâmpinarea intereselor naționale ale Greciei și care, la un moment dat, pot da o lovitură fatală Turciei;
- Stoparea fenomenului de migrație pe direcția Greciei și rezolvarea problemei migranților aflați, momentan, în Grecia
- Consolidarea și dezvoltarea unei forțe navale puternice, care să poată echilibra forța navală combativă a Turciei disponibilă în Marea Mediterană. Actualmente, raportul de forțe navale Grecia – Turcia este defavorabil Greciei, dar nu este imposibil de echilibrat, mai ales ținând cont că o parte din forțele navale turce sunt dislocate în Marea Neagră și în zona strâmtorilor. De exemplu, Turcia are 16 fregate și 12 submarine, iar Grecia are 13 fregate și 11 submarine. De notat este faptul că Grecia a trecut la o rapidă întărire a forțelor sale navale, optând pentru un acord cu Franța, care înseamnă achiziția a patru fregate de ultimă generație și patru elicoptere navale, în timp ce aviația va primi 18 avioane Rafale, de ultimă generație[17]Din surse turcești, aflăm că Turcia are în plan dotarea forțelor navale, până în anul 2023, cu 24 nave noi, dintre care patru noi fregate, a mai multor corvete din clasa Ada și a unui portavion ușor (27.000 tone) Anadolu, toate prin efort propriu, în șantierele navale turcești, mai puțin portavionul ușor Anadolu, care este construit în colaborare cu firma spaniolă Navantia[18].
Franța și Italia constituie două variabile puternice în inecuația Mării Mediterane, deoarece interesele lor în „Mare Nostrum” devin din ce în ce mai vulnerabile, din următoarele motive:
- Ineficiența Uniunii Europene și a NATO în gestionarea situației din Marea Mediterană, în ceea ce privește migrația, expansiunea rusă și tendințele Turciei de a-și extinde influența în estul Mării Mediterane și sudul acesteia;
- Scăderea drastică a influenței Franței în țările Magrebului și relații extrem de slabe cu Egiptul, la care se adaugă și nereușitele din Siria și Liban, care tradițional, erau sub influență franceză
Din aceste motive, Italia va milita pentru securitatea apelor sale, pentru o Mare Mediterană cât mai liniștită, o Turcie care să nu acceadă în afara estului Mării Mediterane și, bineînțeles, pentru relații bune cu Rusia și, de asemenea, pentru a stopa sau, măcar, limita cât mai mult, migrația.
Franța, are cam aceleași obiective, încercând să aibă bune relații și cu Turcia și cu Rusia, iar eu sper că știe forte bine că Rusia este prieten și aliat numai de conjunctură, deoarece Rusia nu va ierta Franța de întoarcerea spatelui și aplicarea cu osârdie a embargoului instituit de Uniunea Europeană.
Totuși, atât Franța, cât și Italia, sunt două redutabile forțe navale care, în momente cruciale ce pot apare în Marea Mediterană, pot modifica drastic inecuația acestei zone. Să amintim numai de faptul că ambele dețin câte un portavion, distrugătoare și fregate performante și o aviație pe măsură. Practic, ținând cont de impotența Uniunii Europene și NATO, sunt singurele forțe care pot stop ambițiile sultanice al Turciei și pot tempera expansiunea rusă, ba, mai mult, o pot tolera, în condițiile în care Rusia nu le periclitează interesele sau, mai mult, le acceptă. De asemenea, alături de Grecia, au fost și sunt principala barieră în lupta împotriva migrației. Relațiile bune cu noile posesoare de zăcăminte de gaze naturale din zona de est a Mării Mediterane (în special Egipt, Israel și Cipru) fac ca să aibă acces mai rapid și mai convenabil la o resursă necesară ambelor țări, fapt ce le determină să susțină orice acțiune împotriva unor imixtiuni agresive în zonă și, aici, ne referim la Turcia.
Ciprul, este animat de trei interese vitale:
- Redobândirea, când situația va deveni favorabilă, a controlului asupra întregului teritoriu al insulei, asta însemnând prăbușirea Turciei;
- Prezența britanică în zonele Akrotiri și Dhekelia, ca garanție a faptului că Turcia nu va întreprinde atacuri asupra insulei;
- Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale (Aphrodite și Calypso) în deplină siguranță și eliminarea prezenței ilegale a Turciei din zonă;
- Obținerea poziției cheie în distribuția gazului din zonă către Europa, prin Grecia[19] (prin construirea împreună cu Israel și Grecia a conductei EastMed) și spre Egipt, pentru redistribuție în Europa[20], scoțând din cursă Turcia
Egiptul, deși nu lasă să se înțeleagă multe, are un rol important în inecuația geostrategică a Mării Mediterane, deși nu emite pretenții de mare putere. Însă, lucrează din plin pentru a deveni un primus inter pares, într-o lume arabă modernă, eliberată de islamism fanatic, unde islamismul să fie o religie și atât.
Puterea sa navală este în plină dezvoltare și se remarcă printr-o particularitate: s-a început modernizarea și dotarea de sus în jos, adică pornind de la navele cele mai mari, adică cele din clasa Mistral (21.500 tone), achiziționate de la francezi (care le construiseră pentru Rusia) și echipate cu armament și tehnică rusească. În continuare, vor colabora cu Franța, Rusia, China, Germania și Coreea de Sud pentru înzestrarea propriilor forțe navale și vor întări relațiile cu Ciprul și Grecia, având ca inamic comun Turcia.[21]De asemenea, forțele navale egiptene vor avea două flote (una în Marea Mediterană și una în Marea Roșie) și trei baze navale principale (una în Marea Roșie și două în Marea Mediterană – una în apropierea graniței cu Libia și una în apropierea zăcămintelor de gaze naturale). Anul acesta, forțele navale egiptene au primit în dotare al treilea submarin (din cele patru contractate), cu propulsie clasică, tip 209, construit în Germania, considerat a fi unul dintre cele mai performante submarine clasice din lume.[22] De asemenea, sunt în curs de achiziționare două fregate construite în Italia, de tipul FREMM, în cadrul unui pachet mai larg de achiziții, ce presupune alte patru fregate și 20 de corvete[23]. Nu voi insista mai mult pe acest subiect și doar voi arăta faptul că, în scurt timp, Egiptul prin dotarea masivă și cu nave de top, va deveni una dintre variabilele importante ale inecuației din Marea Mediterană, și chiar și din zona Mării Roșii, fiind singura forță navală care face joncțiunea militară între cele două mări.
Israelul, care, prin tradiție, nu s-a prea preocupat de a-și dezvolta forțele sale navale, prin mana cerească ce a însemnat descoperirea zăcămintelor de gaze naturale din largul coastelor sale, s-a trezit că, pentru protecția acestora și a procesului de extracție și livrare, trebuie să aibă forțe navale pe măsură. Acest lucru face ca Israelul, care știe să-și protejeze interesele foarte bine, a devenit una dintre variabilele din inecuația navală a Mării Mediterane. De asemenea, în mod practic, a făcut alianță cu Grecia și Ciprul pentru livrarea de gaze spre Europa, ignoră Turcia, se respectă reciproc cu Rusia și se ține departe de tensiuni cu Egiptul.
În derulare se află contractul cu ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) din Germania, care va livra patru corvete de tip Sa’ar 6, care are la bază proiectul german MEKO-100[24], dar și dotarea cu noi vedete rapide, de construcție indigenă. Din cauza pandemiei, prima corvetă care, deja, trebuia livrată, va fi livrată cu o întârziere de câteva luni.[25] De notat este faptul că aceste corvete vor constitui unitatea de bază destinată apărării zonei unde se află zăcămintele de gaze naturale ale Israelului, la care se adaugă vedetele rapide, submarinele și, mai nou, ambarcațiunile de suprafață și submerse, fără echipaj la bord.
Aceasta ar fi în mare inecuația navală a Mării Mediterane și, abordată prin prisma variabilelor sale, ne va da răspunsul la multele întrebări referitoare la ce se întâmplă și ce se va întâmpla în această zonă.
* Clubul Amiralilor
[1] LUTZ FELDT, CARLO MASALA, HANS-JOACHIM STRICKER UND KONSTANTINOS TSETSOS, Kein Land in Sicht?, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 01.04.2013
[2] Michael Paul, Partnership on the High Seas: China and Russia’s Joint Naval Manoeuvres, Stiftung Wissenschaft und Politik German Institute for International and Security Affairs, SWP Comment NO.26 JUNE 2019, p.2
[3] Abdennour TOUMI, Turkey-France relations: Deepening cross-purposes, Daily Sabah, August 14, 2020
[4] Barçin Yinanç, The contrast in Turkey’s relations with France and Russia, Hürriyet Daily News, July 28 2020
[5] Florence Parly, France joins Greece’s naval exercises amid Turkey row, Deutsche Welle, Aug 26, 2020
[6] *** Southern EU leaders urge Turkey to end ‘unilateral’ actions in Mediterranean Sea, threaten sanctions, Euronews By Associated Press, 10/09/2020
[7] *** Russia Launches Missile Strike on ISIS Targets From Mediterranean, The Associated Press, 31.05.2017
[8] *** Cyprus signs deal to allow Russian navy to use ports, BBC, 26 February 2015
[9] *** Russia hits targets in Syria from Mediterranean submarine, BBC, 8 December 2015
[10] *** Russia fires cruise missiles at IS targets in Syria, BBC, 31 May 2017
[11] Mohammed Issam Laaroussi, Russia’s Search for Strategic Partnerships in North Africa: Balancing Algeria and Morocco, The Washington Institute, February 19, 2019
[12] Yahia Hatim, Putin: We Can Give Impetus to Morocco-Russia Relations, Morocco World News, Feb 5, 2020
[13] *** Morocco is reportedly planning to purchase a submarine for its Ksar Sghir naval base, Yabiladi, 18/02/2019, https://en.yabiladi.com/articles/details/74774/morocco-reportedly-planning-purchase-submarine.html
[14] Saad Guerraoui, Arms race between Morocco and Algeria intensifies, The Arab Weekly, 05/01/2020
[15] https://www.meta-defense.fr/en/2020/04/16/new-arms-orders-for-Algeria%2C-Morocco-and-Tunisia/
[16] https://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2019/september/7531-algerian-navy-fires-club-s-type-missiles-from-kilo-class-636-submarines.html
[17] *** Greece to boost arms with 18 new French Rafale jets, frigates amid growing Turkey tensions, France 24, 13/09/2020
