Scenariul pe care câțiva experți îl anticipau la începutul lui martie prinde contur. Ucraina a trecut la o nouă etapă a războiului economic cu Rusia, intensificând loviturile asupra infrastructurii de export petrolier rusesc — și făcând-o exact în momentul în care conflictul din Orientul Mijlociu a destabilizat deja piețele globale de energie. Pe 22 martie, terminalele Primorsk și Ust-Luga, cele mai importante hub-uri rusești de export la Marea Baltică, și-au încetat activitatea după atacuri cu drone ucrainene.
Ceea ce face această situație cu adevărat periculoasă nu este un singur eveniment, ci lanțul de reacții dintre ele. Nimeni altcineva nu a modelat serios această dinamică: cum un conflict aprinde un altul, cum Iranul alimentează escaladarea în Ucraina, și cum împreună construiesc o spirală care amenință securitatea energetică a Europei și a lumii.
Cum a ajuns Rusia să exporte mai mult după ce i-au fost distruse rafinăriile
Există un paradox la mijloc. Atacurile ucrainene din toamnă au scos din funcțiune aproape o cincime din capacitatea de rafinare a Rusiei. Logica ar fi dictat o scădere a exporturilor. S-a întâmplat exact invers: fără posibilitatea de a procesa țițeiul intern, Moscova a început să-l vândă direct pe piețele externe, nerafinat. Prețurile au explodat peste 100 de dolari pe baril, iar veniturile Rusiei au crescut.
Kievul a tras concluzia firească: dacă nu poți lovi producția, lovești exportul. Acum, conductele și terminalele sunt în vizor. Gazprom a anunțat că a respins în ultimele două săptămâni peste zece atacuri asupra stațiilor de pompare ale conductelor TurkStream și BlueStream — arterele prin care Rusia furnizează gaz Turciei și Europei de Sud-Est.
O criză cu mai multe epicentre simultane
Contextul global face totul și mai fragil. Qatarul a declarat forță majoră asupra întregii sale producții de gaz lichefiat după atacul asupra complexului Ras Laffan — scoțând din circuit 17% din oferta mondială de LNG. Arabia Saudită a tăiat producția de petrol cu 20%. Israelul a lovit săptămâna trecută cel mai mare zăcământ de gaze al Iranului, cel care acoperă 80% din consumul intern al țării.
Rusia nu are capacitatea să umple singură golul lăsat de aceste perturbări. Totuși, cumpărătorii din Asia aleargă să-și asigure petrol și LNG rusesc pentru nevoile imediate, după ce Washingtonul a ridicat sancțiunile pe hidrocarburi. Iar Europa, chiar înainte de izbucnirea conflictului cu Iranul, achiziționase în februarie întreaga producție de LNG de la Yamal — pentru prima dată din 2018.
Fisuri în Europa
Oficialii europeni neagă că ar exista vreun interes real de a reveni la dependența energetică față de Moscova. Dar cifrele și tensiunile politice spun altceva. Dacă perturbările din Golf se prelungesc, presiunea din interiorul UE pentru reaccesarea resurselor rusești ieftine va deveni greu de ignorat.
Disputa dintre Ungaria și Ucraina pe tema conductei Druzhba — oprită din 27 ianuarie — este un barometru fidel al acestei tensiuni. Budapesta vrea petrol rusesc cu orice preț; Kievul vrea să taie orice sursă de venit a Moscovei. Ambele tabere au recurs deja la coerciție, confiscări de active și acuzații de sabotaj.
Cine suportă consecințele
Ucraina are o logică militară clară: fără venituri din export, Rusia nu poate finanța războiul. Dar efectele colaterale ale acestei campanii se propagă dincolo de fronturile directe ale conflictului. Țări precum Pakistan, Nepal sau Bangladesh — dependente masiv de importuri de energie și alimente — sunt expuse unui șoc pe care nu și-l pot permite. La fel și insulele economice fragile: Sri Lanka, Madagascar. Pentru ele, o criză energetică globală nu e un subiect geopolitic abstract. E o chestiune de supraviețuire.