28 de ani de la naufragiul cargoului Sadu

2 decembrie 1988 este data fatidică la care cargoul Sadu s-a scufundat aproape de capul digului de Nord al Portului Constanta sub ochii autorităţilor locale. Atunci au pierit 15 dintre cei 22 de membri ai echipajului.

Motonava Sadu, cu un deplasament de 4737 tdw, a fost construită în Şantierul Naval Brăila în anul 1976 şi a aparţinut fostei IEFM NAVROM Constanţa, Secţia I. În ultimul voiaj, cargoul Sadu a încărcat în Portul Constanţa 3025 tone cărbune cocsificabil care trebuia descărcat la Galaţi. Trebuie făcută precizarea că nava Sadu era scoasă din exploatarea normală şi nu efectua voiajuri internaţionale, fiind programată să intre în reparaţii capitale după marşul de la Galaţi. Conducerea Secţiei I a hotărât că până la intrarea în şantierul naval, nava să execute transporturi cu mărfuri solide şi vrac, pe relaţia Constanţa – Galaţi. Cargoul a părăsit portul Constanţa la data de 26 noiembrie 1988, orele 20.00 şi a ajuns la destinaţie la data de 27 noiembrie 1988, orele 19.00. Pentru că avea actele de navigaţie expirate, specialiştii de la Registrul Naval Român – filiala Galaţi au inspectat nava la Galaţi la data de 30 noiembrie 1988. Atunci s-a certificat inspecţia ocazională, după care s-a permis navei să efectueze un singur voiaj de la Galaţi la Constanţa, pentru reparaţii.

O călătorie cu sfârşit tragic

În dimineaţa zilei de 1 decembrie, cargoul a plecat din portul Galaţi, cu destinaţia Port Constanţa, în rada căruia a sosit şi a ancorat în seara aceleiaşi zile. Nava avea un echipaj compus din 22 membri. Ancorarea s-a efectuat cu ancora din bordul babord, cu 100 metri de lanţ, la adâncimea fundului de circa 20 metri sub chilă. Locul de ancorare a fost ales de comandantul navei, fără să fie comunicat Căpităniei Portului Constanţa, dar a fost consemnat în jurnalul de bord al navei. Începând cu dimineaţa zilei de 2 decembrie, starea vremii s-a înrăutăţit, intensitatea vântului ajungând la forţa 5 -6 şi valuri de 4-5 metri, ceea ce l-a determinat pe comandantul navei să solicite (ora 11:20) aprobarea schimbării punctului de ancorare la adăpostul digului de Nord, în partea de Sud a acestuia. La ora 11:30 s-a primit aprobarea pentru intrarea în port şi s-au luat măsuri de pregătire a navei pentru această manevră. La ora 12:30 s-a constatat că poziţia navei s-a schimbat, fiind cu pupa apropiată la o distanţă de circa 200 metri de digul de nord.

În această situaţie critică, comandantul a ordonat pornirea maşinii „foarte încet înainte“ şi cârma „banda stânga“, dar motorul principal nu a pornit. A fost lansată şi ancora din tribord, timp în care s-a reuşit pornirea motorului. Au mai fost efectuate diferite încercări de îndepărtare a navei de dig, s-a ridicat ancora din babord şi s-a constatat că nici ancora din tribord nu menţinea nava într-o poziţie sigură, motiv pentru care şi aceasta a fost virată. La ora 13:15, nava s-a izbit de stabilopozii digului, abia acum fiind transmis primul mesaj de pericol. Loviturile repetate şi violente cu digul au provocat şapte găuri de apă în magaziile de marfă şi compartimentul maşină ale navei, precum şi inundarea acestora. Nava s-a scufundat în intervalul 13:15 – 16:02, timp în care membrii echipajului, adunaţi pe puntea etalon, au făcut eforturi disperate să se salveze. Pe măsură ce nava se scufunda, oamenii au sărit în apă, dar 11 au murit înecaţi sau izbiţi de stabilopozii digului, iar patru au fost daţi dispăruţi şi nu au mai fost găsiţi niciodată. Numai şapte marinari au reuşit să se salveze. După scufundarea navei şi examinarea ei de către scafandri, s-a constatat că epava este culcată pe partea tribord, fiind afundată circa 2 – 3 metri în mâl, cu prova în imediata apropiere a digului şi pupa la circa 60 – 70 metri de dig; de asemenea, elicea avea toate palele rupte şi îndoite, cârma era deformată, cauza fiind impactul cu stabilopozii digului.

Acţiuni de salvare

Pe dig au fost trimise mai multe maşini de pompieri şi autosalvării. La faţa locului au fost şi responsabilii din conducerea portului. ClC Cornel Idu, şeful Căpităniei, şi şeful Departamentului Transporturi Navale, contraamiral Gheorghe Anghelescu, au asistat la dezastru. S-a încercat să se ajungă cu scările de pe maşinile de pompieri într-o poziţie din care să fie salvaţi membrii echipajului, dar vântul puternic a făcut imposibilă o astfel de manevră. Nava fiind doar la câţiva metri de mal, cu sprijinul pompierilor, membrii echipajului au improvizat un funicular din parâmă, cu scopul de a se salva. Au fost trimise la mal doar câteva din documentele navei.

Către orele 13.30, remorcherul «Orion» s-a plasat în vântul navei «Sadu» şi s-au împuşcat consecutiv şase bandule, dintre care numai una a ajuns la nava «Sadu», dar nu s-a reuşit legarea unei parâme cu care nava să fie remorcată. Către orele 15.20, din cauză că apropierea de zona digului punea în pericol remorcherul, s-a dispus ca «Orion» să părăsească zona. Martorii oculari de la uscat au stabilit că «Sadu» s-a scufundat în jurul orelor 16.03, la aproximativ 500 metri de capul de Sud al digului. Echipajul a stat pe puntea etalon până când apa le-a ajuns la picioare. Toţi au sperat ca nava să se aşeze pe fund şi o parte din suprastructură să rămână la suprafaţă.

În ultimul moment, marinarii s-au aruncat în valuri. Şapte norocoşi au fost duşi de valuri pe stabilopozi, de unde au fost recuperaţi de pompieri. Doi dintre navigatori au avut şansa să fie apucaţi de echipamentul de salvare şi traşi din mare de soldaţii aflaţi printre stabilopozi. Alţii, care au fost în contratimp cu valurile, au fost zdrobiţi de dig sub privirile celor prezenţi pe mal. Plini de păcura care a bufnit la suprafaţă din tancurile navei, 15 dintre membrii echipajului nu s-au putut salva. Unii au fost traşi la fund de curenţii care s-au format în urma scufundării navei. Patru dintre membrii echipajului au fost daţi dispăruţi, printre aceştia se numără şi ofiţerul Dănuţ Rotaru.

Sursa: Din volumul „Amintiri despre o flotă pierdută – Voiaje neterminate“, Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, Constanţa, Editura „Telegraf Advertising“.