13 mai 1893: Savantul Grigore Antipa s-a ambarcat pe crucisatorul „Elisabeta” pentru efectuarea unui studiu asupra faunei Marii Negre.

Nu multă lume ştie că primele nave româneşti care au participat la cercetarea apelor Mării Negre au fost navele Marinei Militare, iar factorul determinant al acestei întreprinderi a fost savantul român Grigore Antipa. Impresiile sale despre experienţa trăită la bord şi despre ofiţerii de marină care i-au devenit prieteni şi colaboratori apropiaţi, consemnate în scrierile de mai târziu, conturează caractere, valori profesionale, atmosferă de lucru, realizând un tablou veridic şi pitoresc, cu certă valoare documentară.

Într-una din zilele verii anului 1892, pe când lucra în laboratorul său din Staţiunea Zoologică Marină din Neapole, centru ştiinţific internaţional, pe atunci de importanţă unică, tânărul oceanolog român aude o serie de salve de tun.

Aflând de la colegi că este vorba despre salutul unui vapor de război românesc care intra în port „fără să mai aştept un minut – scrie el – am lăsat microscopul şi preparatele pe masă şi am plecat imediat în port, unde am văzut drapelul nostru fâlfâind pe crucişătorul român „Elisabeta”.

1892: La Genova – sarbatorile columbine Acesta mergea să reprezinte ţara la serbările lui Cristofor Columb de la Genova şi se oprise pentru câteva zile la Neapoli.

„Am sărit dar în prima barcă pe care am găsit-o – povesteşte Grigore Antipa – şi am pornit spre vapor.

Ce bucurie când, eu, care nu fusesem în ţară de mulţi ani m-am trezit deodată ca în povestea lui Mohamed cu muntele, pe o bucată din teritoriul ţării venit el la mine şi înconjurat de vreo sută de compatrioţi marinari români.

Comandantul, colonelul Ilie Irimescu (comandant al crucişătorului între anii 1892-1894 n.a.) şi secundul său, maiorul Ion Coandă, bucuros surprins şi ei de a vedea un român, m-au îmbrăţişat cu mare simpatie” .

1900: Ilie Irimescu

Cu mare bucurie, Antipa le-a explicat ce face el la Neapole şi i-a invitat să viziteze Staţiunea şi Aquariul ei „pe atunci cel mai frumos din lume”.

Timp de trei zile a condus şi a explicat întregului echipaj împărţit în grupe, cât şi corpului de ofiţeri, aquariul din Neapole „făcându-i să se intereseze de vietăţile care trăiesc în apa pe care navigă”. Colegii săi de la Staţiune „admirau şi ei vioiciunea şi inteligenţa soldaţilor noştri şi se bucurau să vadă cât de repede se împrieteniseră cu napolitanii cu care se înţelegeau foarte uşior, spunând că limba lor este o limbă românească stricată”.

Dacă în marinari a găsit calităţile „atât de simpatice ale rasei noastre: veselie, blândeţe şi inteligenţă, apoi în ofiţerii de la bord am găsit un corp de elită, care putea face onoare marinei oricărei alte ţări vechi în cultură”.

Mulţi dintre ei erau elevi ai Şcolii Navale de la Brest sau a celei de la Livorno şi toţi fără excepţie, apreciază savantul român, erau oameni veseli şi expansivi la petrecere şi capabili şi serioşi la treabă.

Pe vas domnea cea mai mare ordine şi curăţenie şi între toţi „o frumoasă camaraderie, cu intimitatea specifică românească”.

Văzând interesul colegilor ofiţeri pentru cercetările sale oceanografice, Antipa i-a pus la curent cu proiectele studiilor sale asupra Mării Negre, interesându-se, în acelaşi timp, asupra ajutorului pe care l-ar fi putut primi din partea Marinei.

Fără a sta pe gânduri, comandantul Ilie Irimescu l-a sfătuit să facă o cerere oficială să adreseze o cerere Ministerului de Război prin care să solicite ca în campania din anul viitor a crucişătorului „Elisabeta”, să fie îmbarcat în cercul ofiţerilor pentru a face studii asupra Mării Negre.

Sfatul a devenit pentru Grigore Antipa obiectiv.

Întors în ţară în toamna anului 1892, cercetătorul s-a dus imediat la protectorul său Dimitrie Sturdza, cel care a făcut posibile studiile sale în străinătate şi la miniştri P.P. Carp şi Take Ionescu, spre a-i pune la curent cu planurile sale şi a le cere sprijinul.

În acelaşi timp, a cerut o audienţă Regelui Carol I pentru a-i prezenta un memoriu „asupra nevoei introducerii unei pisciculturi naţionale în apele României”.

Regele l-a ascultat cu bunătate şi bunăvoinţă. „În capul său – scria Grigore Antipa – chestiunea economică a pescăriilor ca ramură principală a avuţiei ţării era perfect studiată şi formulată şi nu aştepta decât omul cu pregătirea necesară ca să o poată organiza”.

Luând cunoştinţă de planurile oceanografului român, regele i-a răspuns că „viitorul este la Mare, acolo trebuie să ne afirmăm prin studii serioase” şi a cerut imediat lui Take Ionescu – invitat şi el la dejun – să facă intervenţia necesară la Ministerul de Război.

În primăvara anului 1893 Grigore Antipa a plecat la Galaţi pentru a se îmbarca pe crucişătorul „Elisabeta” care, armată la începutul lunii aprilie, se pregătea să plece în călătoria sa de nouă luni în apele Mării Negre.

Conform planului de pregătire aprobat, crucişătorul trebuia să navige între 15 mai şi 1 august în Marea Neagră între Constanţa, Sulina, Burgas Constantinopol şi Odessa, fără să intre în aceste porturi decât în situaţii deosebite.

Scopul perioadei de pregătire era acela de a naviga cu vele un număr dublu de zile decât cele de staţionare.

Cu aprobarea ministrului de Război, generalul Iacob Lahovari, Grigore Antipa s-a ambarcat pe crucişător la 13 mai, pentru efectuarea unui studiu asupra faunei Mării Negre.

Comandantul marşului era maiorul Ilie Irimescu „un adevărat lup de mare- scria Antipa – om de ordine şi disciplină şi neîntrecut prin iscusinţa sa ca navigator, mai cu seamă pentru navigaţia cu pânze”.

Comandant secund era locotenentul – comandor Pavel Popovăţ  „om de ştiinţă desăvârşit – aprecia savantul român – careputea fi profesor de matematici la orice univerasitate şi despre care, în urmă, cunoscutul Amiral german Barandon mi-a spus că acest ofiţer ar putea ocupa locul de cinste şi în cea mai mare marină din lume”.

1893: In picioare, cu trabuc: Pavel Popovet; dreapta jos: Grigore Antipa

Statul major era alcătuit din:

– căpitanii: Paul Rădulescu,

– locotenenţii: Petre Săvescu, Vasile Toescu, Constantin Boţan, Dimitrie Lupaşcu;

– ofiţerii mecanici: Petre Dunarinţiu, Nicolae Gheorghiu, Constantin Ştefănescu.

Despre corpul de ofiţeri ai navei,  Grigore Antipa spunea că erau „numai elemente de elită, cu o pregătire profesională superioară şi cu preocupări culturale cu mult înainte de gradul pe care îl purtau…În această societate am trăit, ducând viaţa de bord ca bun camarad, timp de nouă luni, a căror amintire mi-a rămas neştearsă”.

Grigore Antipa a fost ajutat în cercetările sale de trei ofiţeri specialişti din echipaj: un hidrofizician, un hidrochimist şi un astronom, în acest ultim domeniu este vorba despre căpitanul Pavel Popovăţ.

Cercetările s-au efectuat de la Constanţa spre sud până la frontiera cu Bulgaria după care crucişătorul a navigat spre nord, punând cap compas Sulina.

Cu ajutorul gruiului din babord era lansat şi ridicat batometrul cu care se scotea apă de la diferite adâncimi, precum şi fileurile de capturare a faunei planctonice.

Cu celălalt grui, instalat în tribord, s-a manevrat sonda de măsurare a adâncimii, curentometrul şi bodengreiferul (apucătorul de fund), pentru colectarea faunei benctonice de pe fundul mării.

La pupa navei, Antipa a solicitat comandantului să fie montată o dragă primită de la Napoli cu care aducea la bord o bogată faună bentală.

S-au efectuat mai multe opriri la diferite latitudini şi longitudini. Materialul cules era selectat, analizat la microscopul instalat în laboratorul din cabina pusă la dispoziţia cercetătorului, după care era introdus în borcane, depozitate în lăzi.

În timpul marşului, în dreptul Tuzlei, „Elisabeta” a fost surprinsă de o puternică furtună de gradul opt pe scara Beaufort ceea ce a provocat, cu toate precauţiile luate, spargerea multor recipiente cu probe de plancton şi bentos. Ajuns la gura canalului Sulina, crucişătorul a navigat spre portul Sulina, unde s-a făcut aprovizionarea cu apă, carburanţi şi alimente. Terminând aprovizionarea nava a ieşit din nou în Marea Neagră.

Cercetările au durat până la 15 iulie 1893, când „Elisabeta” a intrat în portul Constanţa, încheind prima etapă a campaniei de vară.

Staţionarea în portul Constanţa a durat numai cinci zile, crucişătorul având misiunea ca în a doua parte a campaniei să execute o călătorie în jurul Mării Negre, vizitând porturile Balcic, Constantinopol, Iamboli, Sinope, Trebizonda, Ialta, Sevastopol şi Odessa.

Expediţia a durat 42 de zile (20 iulie – 31 august) care au permis lui Grigore Antipa să studieze „repartiţia spaţială a faunei planctonice şi benctonice pe întinsul întregii zone litorale a Mării Negre”.

„Elisabeta” a navigat în acest marş singură ori împreună cu „Mircea” şi canoniera Griviţa.

1893: Bricul Mircea I – campania din Marea Neagra, Grigore Antipa

Campania din vara anului 1893 a durat 118 zile, fiind una din cele mai complexe. Pe lângă pregătirea specifică a echipajului, crucişătorul „Elisabeta” a contribuit la prima cercetare oceanografică românească în Marea Neagră.

Cu sprijinul Marinei Militare, Grigore Antipa a mai efectuat o expediţie ştiinţifică de două luni în anul 1894 şi în 1995 cu canoniera „Griviţa”.

Sursa: Dr. Andreea Atanasiu-Croitoru