LNG-ul, alături de gazele din şisturi, este menţionat în strategia de dezvoltare a mai multor guverne din ţările din Europa de Est, ca modalitate de diversificare a surselor energetice şi de reducere a costurilor.

În urmă cu puţin timp, Lituania a finalizat construcţia unui terminal flotant prin intermediul căruia intenţionează să importe LNG ca alternativă la importul de gaze ruseşti. Ambarcaţiunea, care va fi operaţională din decembrie 2014, se constituie, totodată, într-un mesaj transmis Moscovei că Lituania are alternative la gazul rusesc, fără a mai fi dispuşi să plătească unul dintre cele mai ridicate tarife la gaz. Momentul finalizării acestei investiţii precede începutul negocierilor pe care Lituania le va purta cu compania Gazprom în anul 2015 pentru reducerea preţului la gazele importate.

Contextul crizei politice de la Kiev trezeşte amintiri din ianuarie 2009, când Moscova a întrerupt exporturile de gaze naturale prin Ucraina, afectând în acest fel aprovizionarea a 18 ţări din Europa.

Un alt exemplu în acest sens este Polonia care va finaliza, în cursul acestui an, un terminal LNG cu ieşire la Marea Baltică şi infrastructură în valoare de 1 miliard de euro. Prin această facilitate Polonia poate importa 5 miliarde metri cubi, cu posibilitatea de a creşte la 7,5 miliarde mc, în condiţiile în care în prezent importă din Rusia aproximativ 9 miliarde mc. Astfel, Polonia poate demara un contract cu Qatarul, pe o perioadă de 20 de ani, prin care ar urma să primească anual 1,5 miliarde mc.

Alternativa LNG este susţinută şi de Cehia care consideră că orice sursă de gaze care pătrunde pe piaţă are importanţa ei, prin prisma faptului că Rusia „îşi adaptează poziţia de negociere la slăbiciunile pe care le are fiecare ţară.”

Reprezentaţii Ungariei consideră că terminalele LNG, contribuie, deja, la reducerea preţului de livrare a gazelor furnizate de Rusia în regiune.Prezenţa terminalelor la Marea Baltică permite crearea unui coridor de aprovizionare pe direcţia nord-sud, concurent al infrastructurii de la est la vest, construită de fosta Uniune Sovietică. În acelaşi timp, emisarul pentru energie Anita Orban este de părere că terminalele reprezintă doar o componentă a schimbărilor din infrastructura energetică, care au rolul de a diminua supremaţia rutelor de aprovizionare est-vest. Capacităţile de stocare a ţărilor din sud-estul Europei s-au dezvoltat, iar interconectările dintre acestea permit realizarea unor schimburi mai intense. Suplimentar, ţările sud europene vor beneficia de exporturile din Azerbaidjan ce vor fi demarate începând cu 2019, prin conducta Trans-Adriatică.

Poziţia Comisiei Europene este una tranşantă. Conştientă de faptul că Rusia nu va pierde niciodată monopolul livrărilor energetice în Europa Centrală, CE consideră că terminalele de gaze lichefiate pot juca un rol important în stabilirea preţurilor. Pe termen mediu se iau în considerare importurile de LNG din Africa, Australia şi cel mai important SUA. Această atitudine a Comisiei Europene a fost dovedită prin susţinerea proiectelor din Lituania şi Polonia, susţinere ce s-a concretizat prin acceptarea acordării unor ajutoare de stat pentru fiecare dintre acestea.

Referitor la exporturile de LNG din SUA, demnitarii ţărilor europene încearcă să determine Washington-ul să renunţe la restricţiile din prezent şi să ofere prioritate pentru livrarea către aliaţii din NATO aflaţi în vecinătatea Rusiei. Acest demers nu este unul facil, în condiţiile în care au adversari direcţi politicieni americani care doresc îndreptarea exporturilor către ţările din Asia. Pe de altă parte, marii consumatori industriali din SUA se împotrivesc exporturilor de LNG pe motiv că acestea ar duce la pierderea avantajului competitiv datorat preţului redus la gaze.

Majoritatea analiştilor preconizează că SUA o să exporte LNG şi în Europa, dar nu în calitate de cel mai mare beneficiar, cea mai mare parte a cantităţilor livrate urmând să aibă ca destinatar final Asia.

Ca în orice domeniu, utilizarea LNG „se bucură” de scepticii săi, mulţi analişti susţinând că preţul gazelor lichefiate importate din Asia ar putea fi chiar cu 50% mai mare decât cele importate din Rusia, fapt ce ar duce ca instalaţiile pentru gazele lichefiate să rămână nefolosite. Acestora li se adaugă cei care consideră că iniţiativele de construire a terminalelor LNG sunt mai degrabă nişte proiecte politice decât soluţii de diversificare a surselor de energie.

Alternativa gazelor din şisturi

Experţi din domeniul energetic consideră căEuropa nu se va bucura de succesul pe care gazele din şisturi l-au înregistrat în SUA, având în vedere că sectorul extractiv nu beneficiază de aceeaşi expertiză, iar reglementările de mediu din UE sunt mult mai restrictive. Totodată, aceştia susţin că gazele din şisturi nu vor reprezenta o rezolvare a problemei energetice cu care se confruntă Europa, UE având nevoie de o strategie multilaterală care să se bazeze pe eficacitatea energetică, inovaţia ecologică, tehnologii cu un consum redus de energie şi integrarea pieţei.

Extragerea gazului şi a petrolului din şisturi a revoluţionat piaţa energetică din SUA, generând scăderea semnificativă a preţului la gaze şi reducerea importurilor de petrol. În acest context, Europa pierde competiţia industrială cu SUA şi apar tot mai multe voci care susţin că ar trebui modificată politica climatică scumpă care promovează sursele de energie regenerabilă.

La 22 ianuarie 2014 Comisia Europeană a emis un set de linii directoare consultative, oferind posibilitatea fiecărui stat să dezvolte legislaţia privind exploatarea gazelor din şisturi. Marea Britanie şi ţările din Europa de Est au făcut un lobby intens pentru a se asigura că Bruxelles-ul nu va emite o lege a mediului care să reglementeze rezervele de resurse neconvenţionale, fapt ce ar fi prejudiciat competitivitatea industrială a continentului. Comisia va ţine o evidenţă a modului de respectare a liniilor directoare de către ţările UE, ca bază pentru o viitoare lege.

Chiar şi în aceste condiţii, ţările central-europene întâmpină probleme în explorarea şi exploatarea gazelor din şisturi generate de retragerea mai multor companii din Polonia şi Ungaria. De mai mult succes se bucură compania franceză TOTAL care urmează să realizeze investiţii de câteva zeci de milioane de euro în industria şisturilor din Marea Britanie.

În concluzie, se poate afirma că alternativele Europei la importul de gaze din Rusia nu sunt foarte numeroase, fiecare dintre ele prezentând, deopotrivă, avantaje şi dezavantaje. Cea mai competitivă soluţie o reprezintă implementarea unei strategii multilaterale care să ţină cont de toate părţile componente: economică, ecologică şi industrială.