Pe 28 iulie cu ocazia aniversării zilei marinei un reprezentant al marinei ruse a declarat că a doua navă Mistral, botezată Sevastopol, și care ar trebui livrat de șantierele franceze STX din Saint Nazaire în 2015, ar urma să devină nava amiral a escadrei Mării Mediterane și va avea ca bază portul Sevastopol. Declarația respectivă a fost infirmată aproape instantaneu de comandamentul marinei ruse, care a precizat că ambele nave din clasa Mistral, Vladivostok și Sevastopol, vor fi alocate Flotei Pacificului, a cărei bază este portul Vladivostok, în extremul orient.
Însă această nu a fost prima declarația a unui oficial rus care indica că una din navele Mistral își vor avea baza în Marea Neagră. Anterior pe 13 mai 2014 amiralul Aleksandr Vitko, comandantul Flotei Mării Negre a declarat că Flota Mării Negre va fi dotată și cu o navă din clasa Mistral:
Se pregătește un program major de înzestrare. Sunt planuri serioase care privesc mai ales modernizarea flotei, livrarea unor noi tipuri de armament și dezvoltarea infrastructurii. În viitorul apropiat așteptăm livrarea a șase fregate sofisticate Proiect 11356, care acum sunt construite pentru noi la Kaliningrad și 6 submarine. Bineînțeles printre aceste nave se numără și o navă de desant Mistral.
Declarația amiralului a fost infirmată la scurt timp după ce a fost făcută. Planurile de modernizare ale flotei la care se referea amiralul Vitko sunt însă de actualitatea și fac parte dintr-un program mai vast de modernizarea a forțelor armate rusești în valoarea de 700 de miliarde de dolari, care ar urma să se întindă până în 2020.
Cele două declarații, la două luni distanța una de alta, sunt extrem de îngrijorătoare pentru echilibrul militar și naval al Mării Negre. Desfășurarea celor două nave Mistral a reprezentat mereu un semn de întrebarea și a creat temeri statelor care s-au opus acestei tranzacții. Inițial s-a crezut că una din nave va fi alocată Flotei Mării Nordului și una Flotei Pacificului, a fost luată în considerarea desfășurarea unei nave Mistral în Marea Baltică, iar autoritățile rusești au indicat că vor desfășura ambele nave în Pacific. Dacă cele două Mistral ar avea baza la Vladivostok în extremul orient rusesc, acestea ar spori capacitatea de luptă a Flotei Pacificului, ar întări poziția Rusiei în raport cu Japonia în disputa asupra Kurilelor (unul din motivele asumate oficial de către Kremlin) și ar consolida poziția strategică a Moscovei în raport cu Beijingul (argumentul neasumat oficial dar evident). Un indiciu în plus care sugerează că cele două nave vor fi desfășurate în Pacific este de natura tehnică: spre deosebire de navele Mistral operate de marina franceză, cele destinate Rusiei au chila întărită pentru a face față apelor înghețate din extremul orient și/sau din Marea Barents și Marea Norvegiei (ariile de responsabilitate ale Flotei Nordice).
Aceast detaliu tehnic poate sugera însă că marina rusă dorește ca cele două nave Mistral să fie capabile să utilizeze toate bazele navale rusești indiferent de condițiile meteorologice. Informație indică că în viitorul apropiat navele Mistral ar putea patrula în zona arctică pentru a întări revendicările Rusiei privind zona economică exclusivă.
Se prea poate ca declarațiile privind desfășurarea unei nave Mistral în Marea Neagră să facă parte dintr-o strategie premeditată a Moscovei de dezinformare și de manipulare a tensiunilor create de această tranzacție în interiorul NATO și UE. Având în vedere contextul politic tensionat de criza din Ucraina și de anexarea Crimeei, dezinformarea pe tema navelor Mistral, face parte din arsenalul de mijloace politice și militare al Rusiei în războiul său cu Occidentul. Dar dacă totuși intenția Federației Ruse este să desfășoare aceste nave în Marea Neagră?
Luând în considerare facilitățile de comandă și control de care dispune o navă din clasaMistral, Sevastopol ar putea forma nucleul operațional atât al escadrei Mării Mediterane, cât și a flotei Mării Negre. O grupare navală operațională rusă (task force) ar putea proiecta astfel forță atât în Marea Neagră, cât și în Mediterana. În prezent pentru a asigura o prezență navală în Mediterana, marina rusă rusă utilizează nave care provin atât din Flota Nordică și din Flota Mării Negre pentru a înlocui rolul strategic îndeplinit de fosta Escadră a 5-a a Marinei Sovietice, care patrula estul Mediteranei.
Sevastopol va putea desfășura misiuni de diplomație navală și de desant în Mediterana, dar și în Marea Neagră. Rusia a comandat deja 32 de elicoptere de atac Kamov Ka-52pentru a echipa grupurile de aviație navală a celor două nave militare. Această comandă sugereză că Rusia ar putea utiliza cele două nave ca substitute pentru portavioane, grupul de aviație oferind sprijin aerian detașamentului de infanterie navală de la bord în timpul operațiunilor de asalt amfibiu. Totuși în momentul de față nu este încă clar modul în care aceste nave vor fi utilizate de către Marina Rusă.
În plus, prezența unei nave moderne în Marea Neagră ar dinamiza procesul de modernizare atât al Flotei Mării Negre cât și al escadrei destinată patrulării Mediteranei. Navele Mistral sunt concepute să opereze ca parte a unei grupări navale numeroase, iar prezența navei Sevastopol va genera nevoia unor vase moderne militare, capabile să facă parte dintr-o asemenea grupare.
Prezența unei nave Mistral în Marea Neagră ar reprezenat o cotrapondere militără eficientă la sporirea prezenței NATO în această regiune. Conflictul din Ucraina a adus cu sine și o prezență navală sporită a SUA și a aliților săi. În fiecare luna ce s-a scurs de la anexarea Crimeei cel puțin o navă militară aparținând unui stat NATO a intrat în Marea Neagră și a staționat atât cât i-au permis condițiile Convenției de la Montreaux. Navele respective au luat parte la aplicații comune cu statele riverane Mării Negre membre ale ale Alianței, pentru a demonstra angajamentul politico-militar al NATO față de ele. Un argument în plus pentru desfășurarea unei nave Mistral în Marea Neagră este faptul că Turcia, cealălalt pol de putere din regiune, plănuiește să construiască propriile nave de desant, de data această însă vorbim de un proiect spaniol. Decizia Turciei de a se dota cu astfel de nave a venit însă după semnarea contractului franco-rus.
Există însă o serie de contrargumenete împotriva desfășurării navei Sevastopol în Marea Neagră. În primul rând o navă Mistral în Marea Neagră a fi ca un pește foarte mare într-un acvariu foarte mic. Cu alte cuvinte este o navă mult prea mare pentru Marea Neagră, și deci desfășurarea ei ar fi ineficientă din punct de vedere militar. Distanțele de la baza acesteia din Sevastopol până în zonele de interes din Marea Neagră sunt relativ mici și pot fi parcuse într-un interval scurt de timp, așa cum a fost demonstrat în cazul războiului ruso-georgian din 2008. În plus pentru misiunile din Marea Neagră sunt mai eficiente alte nave de desant aflate în dotarea marinei ruse (navele de desant Ropucha, Alligator și Zubr) sau care sunt construite în prezente în șantierele navale rusești (navele de desant din clasaIvan Gren). Un alt argument împotriva desfășurării unei nave Mistral în Marea Neagră este calitate infrastructurii portuare din Sevastopol și Novorsiisk care nu poate asigura găzduirea și întreținerea unei astfel de nave.
Așa cum am mai menționat navele Mistral sunt conceptue să opereze în cadrul unor grupări navale mai mari și numeroase – practic fiecare navă de acest tip este nucleul unei grupări amfibii din care pot face parte submarine, distrugătoare, fregate multirol și nave logistice. Această suită de nave asigură protecția, escorta și sprijinul necesar ca navele de desant să-și poată îndeplini misiunile. Deoarece misiunea navelor Mistral este să asigure transportul a unui grup de elicoptere și a unui detașment de pușcași marini sau infanterie navală, armamentul de la bord este minim, fiind format din tunuri ușoare, rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă de acțiune și mijloace de luptă împotriva scafandrilor.
În absența unui grup de escortă puternic, format din distrugătoare sau fregate purtătoare de rachete capabile să protejeze grupul de luptă de atacuri aeriene, de atacuri ale submarinelor și/sau atacuri din partea altor nave de suprafață, navele Mistral sunt extrem de vulnerabile. Pe cale de consecință navele Mistral, singure și fără sprijin, nu-și pot îndeplini în condiții adecvate misiunile. Vulnerabilitatea acestor nave este sporită de faptul că au fost construite la standarde navale civile și nu militare, pentru a reduce astfel costurile costurile. În absența unui grup de escortă puternică, Sevastopol ar putea fi o țintă facilă pentru o marină NATO modernă, cum este cea turcă, într-un scenariu ipotetic.
Desfășurarea unei nave Mistral în Marea Neagră depinde deci și de capacitatea industriei navale ruse de a livra în timp util nave militare marinei ruse. Având în vedere viteza cu care aceasta livrează nave moderne către marina rusă, procesul de înzestrare cu nave noi de suprafață s-ar putea să dureze mai mult decât anticipează autoritățile de la Moscova. În anumite cazuri a durat și 20 de ani pentru ca marina rusă să fie dotată cu nave noi – a se vedea cazul clasei de submarine purtătoare de rachete strategice Borey a căror construcție începe în 1996, a fregatelor din clasa Amiral Gorshkov, prima unitate în acest caz fiind livrată în 7 ani de la punerea pe cală sau a navei de desant Ivan Gren care ar urma să fie predată la 10 ani de la punerea sa pe cală!
Din punct de vedere militar, având în vedere distanțele mici din Marea Neagră, navaSevastopol este vulnerabilă la atacul cu sisteme anti-acces moderne, în principal rachete anti-navă (lansate de bateriile costiere și de avioanele de luptă), al submarinelor, dar și al minelor, arme utilizate pe scară largă în conflictele din Marea Neagră. Un alt obstacol militar în calea prezenței unei nave Mistral în Marea Neagră este de natură doctrinară: cum va integra în Marina Rusă în cadrul forțelor sale acest tip de navă? Rusia a mai operat portelicoptere în trecut, pe vremea URSS, dar acele nave erau destinate combaterii submarinelor sau protejării submarinelor proprii, nu asaltului amfibiu. Dezvoltarea unui concept operațional eficient pentru aceste două nave reprezintă poate cea mai mare provocare militară ce decurge din această achiziție.
Strâmtorile Bosfor și Dardanele, „porțile Mediteranei”, sunt controlate de Turcia, fapt ce limitează sever valoarea strategică a desfășurării unei nave Mistral în Mediterana. Turcia poate nu numai interzice și/sau „reglementa” accesul Rusiei în Marea Mediterană, dar poate facilita accesul altor state membre NATO în Marea Neagră, punând Rusia într-o situație similară cu cea din timpul Războiului Crimeei.
Interesele din spatele unei tranzacții controversate
În contextul actualei crizei din Ucraina și a agresivității crescânde a Rusiei în proximitatea flancului estic al alianței vânzarea navelor Mistral a devenit subiectul controverselor diplomatice în interiorul NATO și UE. Statele Unite, Polonia, țările baltice, dar și Marea Britanie au pus sub semnul întrebării judiciozitatea și prudența acestei tranzacții. Având în vedere faptul că decizia de a vinde Rusiei nave de luptă moderne și sofisticate, capabile să proiecteze forță militară pe distanțe mari, a fost luată la numai doi ani de la războiul ruso-georgian, rațiunile acestei tranzacții devin din ce în mai șubrede. La prima vedere această tranzacție pare să răsplătească comportamentul agresiv al Rusiei în propria vecinătate. Tranzacția este discutabilă și dintr-un alt punct de vedere: grație transferului de tehnologie Rusia va putea să-și construiască propriile nave Mistral.
În contextul actual îndeplinirea obligațiilor contractuale ale Franței, adică predarea navelor, ar reprezenta o răsplată pentru comportamentul Kremlinul și ar submina eforturile Occidentului de soluționare a crizei.
E drept că Franța, în urma evoluțiilor din Ucraina și a presiunilor diplomatice, a fost forțată să-și reconsidere parțial poziția în privința celor două nave Mistral. Astfel deși Parisul a precizat că prima navă va fi predată Rusiei, în conformitate cu obligațiile contractuale, predarea celei de-a doua nave, Sevastopol, parțial fabricată de către șantierele rusești, depinde de comportamentul Rusiei. Doborârea zborului Malaysia Airlines MH 17 a sporit presiunea asupra Franței să-și reconsidere poziția în privința livrării celor două naveMistral, însă această evoluție nu pare să fi avut un impact fundamental asupra Parisului. Invazia „mascată” a Ucrainei de către trupele rusești reprezintă o escaladare fără precedent, dar care nu va afecta transferul navelor Mistral către Rusia, în ciuda presiunilor venite dinspre SUA și NATO.
În urma noului val de sancțiuni luat împotriva Rusiei, soarta celor două nave Mistral a fost pusă din nou în discuție. Au fost făcute propuneri oficiale și neoficiale ca Vladivostok șiSevastopol să fie preluate fie de Uniunea Europeană, fie de NATO și utilizate în regim de consorțiu (a se vedea de exemplu modul în care operează Heavy Airlift Wing a NATO). Preluarea uneia sau a ambelor nave Mistral de către NATO sau UE ar reprezenta o soluție pentru problemele pe care confiscarea navelor de desant le-ar crea Franței și ar oferi o serie întreagă de capabilități militare comune pentru ambele organizații internaționale.
Motivul principal (cel invocat oficial) pentru care Franța ezită să anuleze contractul și să confiște navele sunt penalitățile pe care le-ar putea plăti Rusiei. La prima vedere un mecanism de compensare ale acestor pierderi, precum și preluarea navelor de NATO, UE sau chiar de Marina Franței ar reprezenta o soluție acceptabilă pentru controversele politico-strategice generate de vânzarea Mistralurilor. Însă anularea contractului ar avea consecințe economice și politice ce ar depăși relația bilaterală franco-rusă. Franța este al patrulea exportator de arme și de sisteme de armament din lume, fiind cunoscută pentru fapul că își onorează contractele semnate. Onorarea la timp a contractelor, indiferent de evoluția contextului politic, reprezintă un avantaj competitiv pentru Franța în raport cu alte state exportatoare de armament. Confiscarea și anularea contractului de de vânzarea a navelor Mistral ar putea afecta astfel credibilitatea Franței ca furnizor de sisteme de armament și ar conduce astfel la pierderea unor potențial clienți.
Dar de ce Franța a decis să vândă Rusiei nave militare, la mai bine de 100 de ani de la ultima tranzacție de acest fel între cele două state? Cel mai vehiculat argument este de natură economică – salvarea șantierelor STX din Saint Nazaire – care nu mai aveau comenzi de ceva vreme. Această explicație este doar parțială însă și vizează doar satisfacerea unui interes sectorial – salvarea a 2000 de locuri de muncă și a unei capacități industriale relativ importante a DCNS. Însă acest interes sectorial al guvernului francez ascunde interese politico-strategice mult mai ambițioase.
Decizia de a vinde cele două nave Mistral Rusiei a fost luată pentru a demonstra că Franța încă contează ca pol de putere într-un sistem internațional caracterizat de ascensiunea unor actori noi (China, India, Brazilia) dar încă dominat de Statele Unite. Thomas Gomart explică tranzacția franco-rusă ca fiind o decizie motivată în primul rând de dorința de a demonstra atât Washington-ului cât și Beijingului că Franța încă contează pe scena internațională. Modul în care Parisul a ales însă să demonstreze acest fapt este însă discutabil.
Consolidarea relației franco-ruse reprezintă o altă miză a aceste tranzacții. Navele Mistral nu sunt singurele materiale militare vândute Rusiei de către industria militară franceză. Anterior acestei tranzacții Franța a vândut Rusiei camere de termoviziune Catherine pentru tancuri, containere de navigație și iluminare a țintelor Damocles pentru avioane de luptă și a existat o cooperare pentru producerea unui transportor blindat. Franța, ca și Germania de altfel, consideră Rusia un stat cheie pentru securitatea Europei și au căutat să integreze Moscova în arhitectura de securitate a bătrânului continent, după sfârșitul Războiului Rece. Legăturile culturale și istorice dintre Rusia și Franța au facilitat această tranzacție, în ciuda comportamentului Moscovei în vecinătatea sa apropiată.
Concluzie
Este probabil ca Franța să livreze ambele nave Rusiei în conformitate cu termenii contractului. Deși Parisul a declarat că livrarea celei de-a doua nave este condiționată de evoluția conflictului din Ucraina, această condiție ar putea deveni inoperabilă în practică.
În ciuda unor dezavantaje de ordin tehnic și tactic e probabil ca cea de-a doua navă să fie desfășurată în Marea Neagră. Prezența acesteia oferă o serie întreagă de avantaje militare pe care Rusia nu le poate ignora. O navă Mistral în Marea Neagră, care ar putea acționa în Mediterana, ar spori exponențial puterea flotei Mării Negre și ar contribui decisiv la efortul de modernizarea al marinei Ruse. Prezența unui astfel de timp de navă în Marea Neagră ar spori exponențialul militar al Rusiei și ar oferi un avantaj în raport cu celalte state din regiune. Desfășurarea unei nave Mistral ar reprezenta și un răspuns cât se poate de „răspicat” al Rusiei la sporirea prezenței NATO în Marea Neagră. Din punct de vedere politic prezența unei nave Mistral ar transmite un mesaj clar statelor din regiune privind „slăbiciunea” Occidentului și puterea Rusiei.
Decizia de a desfășura o navă Mistral în Marea Neagră va depinde de capacitatea industriei navale ruse de a livra navele de escortă necesării alcătuirii unui grup de luptă. Orizontul de timp în care o navă Mistral ar putea fi desfășurată în Marea Neagră, dacă Franța onorează contractul, este undeva între 2015-2017.
