Autentificare

Israelul a dat Chinei portul Haifa: la cine sunt cheile Mediteranei rasaritene?

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

La mijlocul lunii septembrie cel mai popular cotidian din Israel, „Haaretz”, în opoziţie faţă de guvernul condus de Beniamin Netanyahu, publica un amplu articol, semnat de Amos Harel, care făcea ocolul lumii. Textul era preluat, apoi, de „Newsweek” şi, imediat, s-a iscat o mare nedumerire legată de prezenţa strategică a submarinelor nucleare şi a Flotei a 6-a a Marinei Militare a SUA în Mediterana.

Portul Haifa, cel mai mare din Israel, a fost dat spre administrare companiei chineze de stat Shanghai International Port Group pentru perioada 2021-2046. Iar chinezii s-au angajat să construiască şi un port nou, la Ashdod.

Haifa este un punct nodal al comerţului maritim cu gaze şi petrol din zona Golfului Persic, Peninsula Arabică şi Marea Roşie spre Europa, prin Canalul de Suez. Până la finalul monarhiei constituţionale iraniene, în 1979, Haifa a fost principalul punct de export pe mare al petrolului din Iran, aşa cum fusese, în anii 1930-1940, portul cel mai important de export al petrolului irakian. Iar planurile elaborate de companiile din Arabia Saudită prevăd ca prin portul israelian Haifa să fie exportate cantităţi mari de petrol şi gaze din zona Golfului.