Autentificare

Istorie navala Istorie navala

Goeleta „Speranta“, destin ca-n filme.

Bătrânul marinar Marin Deboveanu, cel care a construit-o, dezvăluie secretele corabiei din "Toate pânzele sus!".

Marin Deboveanu, cel care a construit goetela În 1970, ofiţerul de marină Marin Deboveanu (81 de ani) începea să construiască goeleta „Speranţa“, celebra ambarcaţiune pe care echipajul lui Lupan din ecranizarea romanului „Toate pânzele sus!“ a plecat spre Ţara de Foc. La 35 de ani de la dispariţia navei, Deboveanu povesteşte aventurile prin care a trecut până ca „Speranţa“ să ridice toate pânzele sus. Marin Deboveanu (81 de ani) îşi tunde barba marinăreşte, iar dacă şi-ar pune un chipiu pe cap, ai zice că acum a coborât de la timonă. Însă atunci când vorbeşte despre cum s-a născut goeleta "Speranţa“ i se luminează faţa, ca unui tată cadreşte de copilul său.

.

Politica inarmarii navale: Germania, SUA si Japonia - Autor: Andreea Lupsor

Ultimele decenii ale secolului al XIX-lea stau sub semnul dezvoltării politicilor navale în marile state ale lumii. Marea Britanie, cea mai mare forță navală din lume, avea deja o flotă comercială și militară bine dezvoltată, dar era una din puținele țări cu un asemenea arsenal. Celelalte state care, în secolul XX, se vor afirma pe plan naval – Germania, Statele Unite ale Americii și Japonia – încep abia acum să-și contureze o adevărată politică navală în racord cu interesele comerciale sau militare.

Cuirasatele din clasa H, parte a Planului Z

Analiza proiectelor abandonate revine.Mai exact, este vorba despre cuirasatele din clasa H. Să începem prin a stabili contextul istoric.

Navele la care m-am referit fac parte dintr-un plan ambiţios şi (ca de obicei) nerealist al unchiului Adolf, botezat Planul Z, de a avea în dotarea Forţelor Navale nu mai puţin de 10 cuirasate, 4 portavioane, 3 cuirasate rapide, 15 „panzerschiff” (vase de luptă de până la 10.000 tone, permise de tratatul de la Versailles) 5 crucişătoare grele, 36 crucişătoare uşoare din clasa M, 24 crucişătoare de tip spähkreuzer, 68 distrugătoare, 90 vedete torpiloare şi 249 submarine (U-Boot-uri), cu o astfel de flotă comandanţii germani considerând că pot face faţă flotei britanice.

Batalia de la Midway, o victorie a serviciilor de spionaj Autor: Ionuț Marcu

Istoria militară se ocupă de cele mai multe ori cu studierea cauzelor care au dus la victoria unuia dintre combatanţi şi nu a celuilalt, la precondiţiile care au favorizat desfăşurarea conflictului într-un fel specific sau la avantajele, fie ele tactice, fie de natură tehnologică, pe care una dintre tabere le-a folosit în defavoarea celeilalte. Puţine bătălii însă oferă posibilitatea istoriei militare de a explica victorii obţinute atunci când pare imposibil. Bătălia de la Midway este unul dintre aceste cazuri.

Pe 5 mai 1942, Comandamentul General Imperial a lansat Ordinul 18, care prevedea un atac asupra Insulelor Aleutine şi o invazie asupra Insulelor Midway. Atacul asupra Aleutinelor era o diversiune, cu scopul de a atrage acolo o parte din forţele americane, distrăgându-le de la obiectivul principal al flotei imperiale, care era Midway. Pe 20 mai, amiralul Yamamoto trimite o directivă către superiorii săi prin care explică pe larg desfăşurarea operaţiunii.[1]

Ultimul drum al lui Magellan

Cristofor Columb n-a demonstrat ca planeta e rotunda. El s-a izbit de stavila formata de cele doua Americi, care alcatuiau un zid de nepatruns intre Atlantic si Pacific.

Stavila a razbit-o Fernando Magellan, cel care a navigat printre insule si a descoperit drumul capabil sa-l scoata din inospitalierul Atlantic si sa-l duca spre apele linistite ale unui nou ocean.