Autentificare

In caiac, de la Giurgiu la Venetia Lucian Ionescu a plecat pe 7 mai in aventura vietii lui.

Una dintre cele mai cunoscute credinte care au facut inconjurul lumii prin cartea lui Paulo Coelho, „Alchimistul”, spune ca atunci cand un om isi doreste ceva, tot universul conspira. Lucian Ionescu s-a convins de adevarul acestor vorbe cand a hotarat sa plece, in caiac, de la Giurgiu la Venetia. Timp de trei ani a construit cu mana lui caiacul pe care l-a botezat „Anaconda” si anul acesta, pe 7 mai, s-a imbarcat si-a pornit pe Dunare sa strabata lumea.
Am vorbit cu Lucian despre ce a insemnat aceasta calatorie, de ce, la aproape 50 de ani, un om cu sotie si copil decide ca vrea sa vada daca, in viata fiind, mai este cu adevarat si ... viu.

.
Giurgiu - Venetia. De ce ati facut aceasta calatorie cu caiacul, unul facut chiar de mana dvs.?
Pentru a inspira, pentru a promova, pentru a motiva. Desi toate acestea sunt scopurile mele directe, nici unul dintre ele nu a determinat calatoria. Adevaratul motiv a fost undeva in mine, o flacara care ma ardea. Aceasta calatorie trebuia facuta. Devenise impetuos necesara. Caiacul nu a fost decat un mijloc, o solutie a unei probleme.
Cum ati descrie viata dvs. pana la decizia de a pleca cu caiacul?
Banala, searbada, plictisitoare. O mica rotita a unui sistem redundant al unui mecanism inutil.
Ce ati simtit cand ideea acestei calatorii a inceput sa isi faca loc in mintea si in inima dvs.?
Am cateva principii in viata, mai degraba coduri de conduita. Unul dintre ele este ca atunci cand ceva este imposibil, trebuie desfacut in mai multe parti. Apoi trebuie rezolvate partile simple, usoare. Ele sunt de fapt mare parte din problema. La sfarsit ramane imposibilul. Veti fi uimiti de ce pondere mica are. De obicei imposibilul izolat e atat de mic, incat il veti percepe ca pe ceva dificil. Dar dificil inseamna realizabil.
Caiac nu am avut, asa ca l-am construit. Pe masura ce avansam cu proiectul, au inceput sa apara si sponsorii. Bani de mancare nu am avut. Dar cu trei zile inainte de plecare am fost finantat cu banii necesari pentru aproape trei luni. Ultimele echipamente, printre care costumul etans, indispensabil, le-am primit pe drum, undeva pe la Vadul Oii. Cu toate ca finantarea era total insuficienta, am plecat. In timpul calatoriei, pe masura ce avansam, tot mai multe persoane au inceput sa ma urmareasca pe internet si sa ma sprijine financiar. Multumita lor am reusit sa termin si cu multi am ramas prieten.
Cand vrei cu adevarat ceva, tot ce te inconjoara devine un urias vortex, in centrul caruia te afli si a-l carui unic scop este de a atrage reusita proiectului din centrul sau. Intai incet, rarefiat, iar pe nesimtite devine atat de puternic, incat lucrurile incep sa se precipite, sa se lege singure, iar problemele par sa se rezolve de la sine, inainte chiar de a le acorda atentie. Despre acest fenomen stiam dinainte, si este cat se poate de real. Cu cat un proiect incepe sa prinda contur, cu atat mai usor te poti face inteles si cu atat mai mult lumea incepe sa creada in el. De multe ori banii necesari unei expeditii se obtin in ultimul moment, uneori chiar dupa plecare. Nu odata, in timpul calatoriei, ramas fara bani si cand mancarea era pe terminate, ma trezeam ca imi intrau in cont banii necesari aprovizionarii.
Intrebarea era ce am simtit. In conditiile expuse, la inceput m-am simtit cal de povara, pentru ca apoi sa ma transform intr-o puternica locomotiva. La inceput am simtit frustare, pentru ca la sfarsit sa simt exuberanta.
La ce v-ati gandit inainte sa plecati in expeditie?
La aceasta intrebare mi-e greu sa raspund. Asa ca voi face o comparatie. Ma refer strict la momentele dinaintea plecarii, de cand eram pe malul Dunarii si pregateam caiacul si pana la vreo ora dupa ce am plecat. Mintea imi era blocata de intensitatea sentimentelor avute. Am incercat aceleasi trairi ca atunci cand m-am insurat. Un amestec de emotie, bucurie si teama ce imi paraliza creierul. Habar nu am ce s-a intamplat atunci. Filmul evenimentelor se desfasura parca in reluare, iar eu asistam la ele fara a intelege ce se petrece.
Ce v-ati imaginat despre calatorie inainte sa o incepeti si cum a fost in realitate?
Realitatea a fost exact cum mi-am imaginat, dar de zece ori mai dura.